Consiliul Concurenței analizează preluarea Postmaster și a Zoto Investments de către Grupul Radu

Consiliul Concurenței analizează preluarea Postmaster și a Zoto Investments de către Grupul Radu
scris 18 nov 2016

Consiliul Concurenței analizează operațiunea de concentrare economică ce se va realiza prin achiziția Postmaster SRL, subsidiară a operatorului poștal național din Austria, și Zoto Investments BV (Olanda) de către Octavian-Claudiu Radu și Anca-Otilia Radu.

Autoritatea de concurență analizează operațiunea de concentrare economică din punctul de vedere al compatibilității acesteia cu un mediu concurențial normal, respectiv al posibilelor efecte anticoncurențiale, în conformitate cu Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice.

Urmărește-ne și pe Google News

Conform Legii concurenței (21/1996) sunt supuse controlului și trebuie notificate Consiliului Concurenței, pentru analiza compatibilității lor cu un mediu concurențial normal, operațiunile de concentrare economică ce depășesc pragurile valorice prevăzute de lege.

Acestea sunt îndeplinite atunci când cifra de afaceri cumulată a companiilor implicate în operațiune depășește echivalentul în lei a 10 milioane de euro și când cel puțin două dintre companii au realizat pe teritoriul României, fiecare în parte, o cifră de afaceri mai mare decât echivalentul în lei a 4 milioane de euro.

Noul model Dacia Duster cu cutie automată de viteze va fi disponibil în România din februarie 2017 CITEȘTE ȘI Noul model Dacia Duster cu cutie automată de viteze va fi disponibil în România din februarie 2017

Familia Radu conduce un grup de companii (Grupul Radu) activ și în domeniul poștal/curierat, în care prestează activități de transport marfă paletizată, activități de transport marfă și casă de expediții, curierat intern și internațional, precum și servicii depozitare și manipulare.

Postmaster SRL este prezentă în România cu servicii poștale standard de trimitere de corespondență internă (scrisori), servicii poștale de trimitere de publicitate adresată, dar și cu servicii de trimiteri expres, precum și cu servicii de publicitate neadresată.

Poșta austriacă a intrat în acționariatul operatorului poștal român în 2011, prin achiziția unei participații de 26% din capitalul social, majorată ulterior la 100%.

Anul trecut, afacerile Postmaster au scăzut la 34 milioane de lei, iar pierderile nete au crescut de 10 ori, la 1,83 milioane de lei.

Zoto Investments BV este o societate de tip holding care deține mai multe companii în România, dintre care active sunt doar Total Post Mail Services SRL și Real Print Solutions SRL.

Afacerile Total Post Mail Services au coborât în 2015 la 37,1 milioane de lei, de la 43,3 milioane de lei în urmă cu un an, și au generat o pierdere de 1,6 milioane de lei, de la un profit net de 1,1 milioane de lei în 2014.

Real Print Solutions desfășoară alte activități poștale și de curier, conform Ministerului Finanțelor Publice, și a raportat pierderi de circa 14.000 lei la afaceri de 2,6 milioane de lei, în scădere cu 50% față de 2014.

Consiliul Concurenței invită părțile interesate (inclusiv concurenți/potențiali concurenți și clienți ai părților implicate) să transmită autorității de concurență observații sau puncte de vedere în legătură cu operațiunea de concentrare economică notificată și impactul acesteia asupra mediului concurențial din domeniul serviciilor poștale.

Observațiile sau punctele de vedere pot fi transmise instituției până la data de 25 noiembrie.

viewscnt
Afla mai multe despre
postmaster
grupul radu
consiliul concurentei
analiza