ASF prezintă motivele pentru care a sancționat Omniasig, Grawe și Groupama

ASF prezintă motivele pentru care a sancționat Omniasig, Grawe și Groupama
scris 20 oct 2020

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat, la finele lunii septembrie, că a sancționat cu avertisment scris companiie Omniasig VIG, Groupama și Grawe pentru nerespectarea unor obligații privind procedura instrumentării și lichidării daunelor. Acum, instituția a transmis Profit.ro că sacțiunile au fost aplicate în urma unor controale ce au vizat modul de instrumentare și de soluționare a dosarelor de daună RCA, în perioada martie-mai 2020.

"Verificarea s-a realizat prin sondaj, iar unele dintre obligațiile nerespectate de către cei trei asigurători, pentru care ASF a aplicat măsura sancționării cu avertisment scris, sunt cele prevăzute de Norma 20/2017 privind asigurările auto din România, precum și de Legea 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie", conform instituției.

Urmărește-ne și pe Google News
De ce i-a retras ASF autorizația șefului Euroins: a supraestimat fondurile proprii cu 50 milioane de lei, sumă inclusă fără documente justificative CITEȘTE ȘI De ce i-a retras ASF autorizația șefului Euroins: a supraestimat fondurile proprii cu 50 milioane de lei, sumă inclusă fără documente justificative

În cazul Grawe România, sancțiunea a fost aplicată pentru nerespectarea unor obligații privind documentația aferentă reconstatării daunelor, neplata la termen a daunelor și nerespectarea unor obligații în situația neaprobării pretențiilor de despăgubire.

La Omniasig VIG, asigurător din Top 5, avertismentul scris a fost dat pentru neplata unor penalități și nerespectarea unor termene în cazul reconstatării daunelor.

ASF: Numărul petițiilor transmise în primul semestru, în creștere cu 114,85%. Cele mai multe reclamații vizează RCA CITEȘTE ȘI ASF: Numărul petițiilor transmise în primul semestru, în creștere cu 114,85%. Cele mai multe reclamații vizează RCA

Groupama Asigurări a primit avertisment scris pentru nerespectarea unor termene pentru comunicarea valorii maxime de despăgubire, netransmiterea ofertelor de despăgubire sau a notificărilor privind motivele pentru care nu au fost aprobate pretențiile de despăgubiri, plata cu întârziere a unor dosare de daună și neplata unor penalități.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) este autoritatea națională, înființată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea și supravegherea piețelor asigurărilor, a pensiilor private, precum și a pieței de capital. Instituția contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcționare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanți. 

viewscnt
Afla mai multe despre
asf
omniasig vig
grawe
groupama
avertisment scris
sanctiune
rca