Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a respins dosarul depus de International Insurance Consortium (IIC), cu sediul în Olanda, pentru preluarea integrală a Carpatica Asig Sibiu, motivul principal fiind că potențialul cumpărător nu avea fondurile necesare restabilirii situației financiare a asigurătorului român și nici încadrarea indicatorilor prudențiali în cerințele regimului Solvabilitate II, intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016.
Astfel, IIC solicita o derogare de doi ani pentru îndeplinirea cerinței de capital de solvabilitate (SCR), în condițiile în care Legea 237/2015 cere ca SCR să fie restabilită într-un termen de maximum 6 luni, care poate fi prelungit de ASF cu încă 3 luni, se arată într-un comunicat al instituției.
IIC a anunțat, marți, într-un comunicat de presă, că s-a retras din procesul de preluare a Carpatica Asig pentru că administratorul temporar al companiei, Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), i-a blocat accesul la date relevante privind situația asigurătorului român, aflat în procedură de rezoluție din luna ianuarie a acestui an.
În replica, președintele ASF, Mișu Negrițoiu, a declarat, într-un răspuns transmis la solicitarea Profit.ro, că IIC putea să solicite informații detaliate despre situația Carpatica Asig după ce ASF aproba dosarul înaintat de investitorul olandez.
ASF a anunțat, în 25 ianuarie, aplicarea în premieră a măsurilor de rezoluție la Carpatica Asig, societate aflată în redresare financiară din aprilie 2014, pentru a evita intrarea într-o stare de dificultate majoră a asigurătorului.
Compania se confruntă cu un deficit de capital de aproape 500 milioane de lei și funcționează cu un coeficient de lichiditate sub nivelul normelor legale, circa 0,4, comparativ cu minim 1.
De asemenea, ASF a dispus desemnarea unui administrator temporar, respectiv FGA, care va avea ca atribuții principale supervizarea procesului de inventariere a patrimoniului societății la finele anului 2015, întocmirea situațiilor financiare anuale și auditarea acestora, precum și supervizarea modului de ducere la îndeplinire a măsurilor, în special cele legate de atragerea unui investitor strategic.
“Până în prezent, singurul investitor care a depus un dosar în vederea preluării controlului Carpatica Asig a fost holdingul IIC, reprezentat de cetățeanul olandez Jacob Westerlaken”, se arată în comunicatul transmis joi de ASF.
Dosarul IIC a fost depus prin firma de avocatură Wolf Theiss.
“În ce privește transparența și bonitatea potențialului investitor, ASF a constatat că tranzacția urma să se deruleze prin intermediul vehiculului financiar IIC România BV, o societate cu răspundere limitată înființată în Olanda, la data de 21.03.2016, cu un capital social de 1 euro. Vehiculul respectiv este controlat de firma IIC Group BV, înființată la aceeași dată, și cu un capital social de 10 euro. Acționarii IIC Group BV sunt societățile Westerlaken Advisory (80%), cu un capital social de 18.000 de euro, și Maters Beheer (20%), cu un capital de 18.151 euro, deținătorii finali fiind persoanele fizice Jacob Westerlaken și respectiv Michael Maters, a căror capacitate financiară nu a putut fi evaluată pe baza documentelor transmise ASF”, se mai spune în comunicatul ASF.
Concomitent, analiza dosarului depus de IIC a relevat faptul că tranzacția propusă ar fi avut la bază alte entități decât cele comunicate în prima fază, care au fost ulterior modificate și comasate, iar referințele privind deținerile directe și controlul exercitat între diverse structuri sunt contradictorii.
În același timp, finanțarea preconizată pentru Carpatica Asig ar fi fost realizată sub formă de împrumuturi rambursabile, purtătoare de dobândă, și nu prin aport la capitalul social, ca atare neputând fi recunoscută ca o suplimentare a fondurilor proprii pentru acoperirea cerinței minime de capital și a cerinței de capital de solvabilitate, se arată în comunicat.
“Având în vedere imposibilitatea certificării surselor de finanțare a proiectului de achiziție, respectiv neîndeplinirea criteriilor legale de evaluare a stabilității financiare a potențialului cumpărător în raport cu business-ul care urmează a fi preluat, precum și elementele contradictorii din planul de afaceri avansat, derogarea solicitată de la legislația în vigoare, și, nu în ultimul rând, transparența redusă a structurii de acționariat, Consiliul ASF a hotărât respingerea proiectului de achiziție avansat de IIC”, se afirmă în comunicatul instituției.
Totodată, Consiliul ASF a luat act de retragerea cererii privind dobândirea de către IIC România BV a participației calificate de 100% din capitalul social al Carpatica Asig.
Administrarea Carpatica Asig rămâne în responsabilitatea FGA, urmând ca situația financiară a societății să fie reevaluată odată cu definitivarea auditului realizat de compania Deloitte.
Pe baza concluziilor auditului, ASF va analiza opțiunile strategice disponibile în conformitate cu prevederile Legii privind redresarea și rezoluția asigurătorilor, pentru protejarea intereselor creditorilor de asigurări și menținerea stabilității pieței asigurărilor.
Cu un capital social de 24,3 milioane de lei, Carpatica Asig și-a început activitatea în 1996, sub denumirea ASA Asigurări Atlassib.
Acțiunile asigurătorului sunt deținute de omul de afaceri Ilie Carabulea, prin Atlassib Sibiu - 93,97% și Transcar Sibiu - 5,96%, și de Corneliu Tănase - 0,07%, potrivit datelor companiei.
La începutul acestui an, pretențiile solicitate Carpatica Asig de păgubiți în aproape 900 de dosare cumulau circa 600 milioane de lei, din care rezervele constituite de societate acopereau puțin peste 10%, potrivit datelor companiei consultate de Profit.ro.
În 2015, potrivit ASF, societatea a subscris prime de 583,74 milioane de lei, rezultat care a plasat Carpatica Asig pe locul 6 în ierarhia asigurătorilor non-life.
Pierderile companiei la finele anului trecut au depășit 200 milioane de lei.