MedLife extinde spitalul Life Memorial și continuă dezvoltarea, anticipând un nou record istoric al cifrei de afaceri

MedLife extinde spitalul Life Memorial și continuă dezvoltarea, anticipând un nou record istoric al cifrei de afaceri
scris 9 iun 2016

MedLife, cel mai mare operator de servicii medicale private din România, va inaugura în a doua jumătate a anului un departament de radioterapie și o nouă secție cu circa 40 de paturi în cadrul Life Memorial Hospital din București, cel mai mare spital al rețelei. Compania a anunțat continuarea achizițiilor și investițiilor greenfield și o creștere organică afacerilor până la 117 milioane euro.

Investițiile în extinderea Life Memorial Hospital se ridică la peste 10 milioane euro în următoririi trei ani și, ca urmare, capacitatea spitalului va ajunge la 252 de paturi.

Urmărește-ne și pe Google News

"Intenția de a intra pe o nouă nișă medicală, radioterapie oncologică, reprezintă un pas firesc în dezvoltarea noastră pe segmentul spitalicesc. În ultimii ani complexitatea cazuriilor medicale gestionate în spitalele noastre a crescut foarte mult, iar partea de chirurgie oncologică a început să aibă o pondere din ce în ce mai mare în numărul intervențiilor chirurgicale pe care le derulăm. Pe lângă chimioterapie, rezolvăm chirurgical cancere cerebrale, cancere digestive, ginecologice sau urologice la standade comparabile cu cele din străinătate,  noile echipamente urmând să vină în completarea terapiei pacienților oncologici care ne trec zilnic pragul", a declarat președintele CA  al MedLife, Mihai Marcu.

În același timp, MedLife va continua achizițiile, dar și investițiile de tip greenfield la nivel național, pentru a-și consolida poziția.

Piața de servicii medicale private, în zodia schimbării: 10 tranzacții active în piață în acest moment CITEȘTE ȘI Piața de servicii medicale private, în zodia schimbării: 10 tranzacții active în piață în acest moment

Astfel, pentru a doua jumătate a anului, compania și-a propus să deschidă 2 clinici noi, în Brașov și Ploiești, urmând să ajungă la o rețea de 35 de unițăți medicale de mari dimensiuni în București și în țară.

"Deschiderea celor două clinici noi vine ca rezultat al cererilor pe care le avem din partea clienților multinaționali. Piața pachetelor de prevenție a crescut foarte mult la nivel local, astfel încat unitățile existente nu mai fac față la cererile clienților", a mai spus Mihai Marcu.

În următoarele 12 luni, compania are ca obiectiv și prezența cu unități proprii în Sibiu, Alba Iulia, Oradea, Suceava și Bacau, având ca primă opțiune achiziții de pachete majoritare și colaborarea cu antreprenori locali. De asemenea, MedLife își va consolida poziția de lider prin investiții green field sau achiziții în Cluj, Iași și Timișoara.

"2016 a început foarte promițător. Am demarat un nou program de investiții ca urmare a contractării creditului în valoare de 56 milioane de euro, și am anunțat alte două tranzacții noi. În continuare, suntem în discuții avansate cu 3-4 operatori mari și, dacă vom finaliza respectivele tranzacții, credem că vom atinge un nou record istoric, respectiv o cifră de afaceri cumulată la nivel de grup între 130 și 150 de milioane de euro", a spus președintele CA.

În primul trimestru, MedLife a raportat o cifră de afaceri de 27,6 milioane de euro și estimează că va încheia anul cu cel puțin 117 milioane de euro, numai din creștere organică, iar în funcție de concretizarea tranzacțiilor aflate în derulare, există premisele să ajungă la o cifră de afaceri cumulată de 130 până la 150 de milioane de euro.

MedLife a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri cumulată de 101,5 milioane euro, trei tranzacții și cinci proiecte greenfield.

Potrivit reprezentanților companiei, pentru o dinamică și mai mare a sectorului medical privat este nevoie și de implicarea autorităților, atât în ceea de privește contractarea serviciilor medicale, cât și în ceea ce privește deductibilitatea asigurărilor facultative de sănătate și a serviciilor de prevenție.

Medlife și Regina Maria cer deductibilitate fiscală și pentru abonamentele medicale CITEȘTE ȘI Medlife și Regina Maria cer deductibilitate fiscală și pentru abonamentele medicale

"Cerem o predictibilitate mai mare în ceea ce privește contractarea serviciilor medicale. Este pentru prima dată în ultimii cinci ani când contractarea serviciilor medicale se face mai târziu de 1 iunie. Autoritățile trebuie să înțeleagă că această lipsă de predictibilitate duce la stagnarea dezvoltării sistemului medical în ansamblu. De asemenea, facem un apel către Ministerul de Finanțe și către ANAF să rezolve problema deductibilității fiscale a asigurărilor voluntare de sănătate pentru operații și boli cronice, precum și deductibilității serviciilor de prevenție", a conchis Mihai Marcu.

MedLife activează pe piața din România din 1996, iar în prezent, MedLife își desfășoară activitatea în 16 Hyperclinici din București, Timișoara, Brașov, Arad, Craiova, Galați, Iași și Cluj, 23 de laboratoare proprii de analize, 10 unități spitalicești în București, Brașov, Arad, Craiova și Iași, dintre care un spital de Pediatrie, unul de Ortopedie și unul de Obstetrică-Ginecologie, 3 maternități în București și în țară, 32 de centre medicale generaliste în București și în țară, 14 centre de excelență cu specializare unică, 8 farmacii proprii reunite sub rețeaua PharmaLife Med și în colaborare cu 140 de clinici medicale partenere din toată țara.

viewscnt
Afla mai multe despre
medlife
extindere
spital
estimări
afaceri
investiții