NASA a prezentat o nouă generație de costume spațiale pentru astronauți

NASA a prezentat o nouă generație de costume spațiale pentru astronauți
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 16 oct 2019

Peste 5 ani, când vor ajunge din nou pe lună, astronauții vor beneficia de costume spațiale care le vor permite să se miște și să-și îndeplinească sarcinile mult mai ușor decât Neil Armstrong.

Oficialii NASA au prezentat public o nouă generație de costume spațiale, care oferă mobilitate și flexibilitate mult mai mari decât versiunile anterioare.

Urmărește-ne și pe Google News

Numit xEMU, costumul este gândit atât pentru misiunile la sol, cât și pentru “plimbările” în spațiu, pe care cosmonauții le fac pe orbita Pământului și le vor face pe viitor pe orbita Lunii și a planetei Marte.

Concret, această versiune este configurată pentru misiunile Artemis, care au ca scop ajungerea din nou pe Lună, în 2024. Dincolo de Artemis, costumele au fost gândite și pentru misiunile pe Marte, care vor urma și unde vor putea fi folosite cu anumite modificări adaptate la condițiile de pe planeta roșie.

Astronauții au printat o friptură în spațiu CITEȘTE ȘI Astronauții au printat o friptură în spațiu

Spre deosebire Neil Armstrong și Buzz Aldrin, care erau nevoiți să se deplaseze în salturi din cauza costumului și a echipamentului cărat, noile costume le vor permite astronauților să meargă normal pe suprafața Lunii.

Acestea se pot adapta la orice persoană, susțin cei de la NASA, indiferent că este vorba cineva scund sau foarte înalt, ori că este vorba de o femeie sau de un bărbat.

xEMU va face față mai bine și temperaturilor extreme. Conform specificațiilor oficiale, acesta rezista la temperaturi cuprinse între -156 grade Celsius și +121 grade Celsius.

Un al doilea tip de costum, numit “Orion Crew Survival Suit” va fi folosit în mod depresurizat în cadrul operațiunilor de decolare și aselenizare.

Cosmonauții vor beneficia și de mănuși care le vor permite să-și miște degetele și să manevreze mai ușor echipamentele și sample-urile pe care le vor colecta

 

viewscnt
Afla mai multe despre
nasa
luna
marte
spatiu
costume spatiale