VIDEO PROFIT NEWS TV (Re)Descoperă România: Ioana Dăncăneț, general manager Matca Transylvanian Sanctuary: Pentru a stimula și a dezvolta turismul în România, aș investi în primul rând în educație

VIDEO PROFIT NEWS TV (Re)Descoperă România: Ioana Dăncăneț, general manager Matca Transylvanian Sanctuary: Pentru a stimula și a dezvolta turismul în România, aș investi în primul rând în educație
scris 19 ian 2024

Matca Transylvanian Sanctuary, un hotel boutique aflat în centrul Transilvaniei, și-a deschis recent ușile pentru turiști. Proiectul a fost început în anul 2019 de către familia Caluianu, care mai deține afaceri și în alte domenii, precum apicol și al instalațiilor.

„Procesul de construcție a durat 3 ani. De proiect s-a ocupat un consultant din exterior. E un produs inedit pentru România. E un hotel boutique cu 18 camere, dar proprietatea are undeva la 9 hectare. Capacitatea restaurantului este de 70 de locuri. Zilele trecute am avut primii noștri oaspeți”, spune, la emisiunea (Re)Descoperă România de la PROFIT NEWS TV, Ioana Dăncăneț, general manager Matca Transylvanian Sanctuary.

Sanctuarul se adresează atât segmentului de leisure, cât și celui de corporate.

Urmărește-ne și pe Google News

„Publicul nostru este diversificat. Acesta include turiști români, cât și internaționali. Sanctuarul atrage persoane care sunt în căutarea unei experiențe autentice, departe de agitația urbană, iar publicul ideal ar include persoane care apreciază natura, sustenabilitatea, tradițiile locale, dar și luxul discret.

Un asemenea loc ar fi ideal pentru familii, dar și pentru profesioniști din mediul de business, care doresc cumva să participe la evenimente sau conferințe într-un cadru natural, impresionant și oarecum să se rupă de agitația cotidiană. Avem deja cereri destul de multe pe zona de corporate”, spune aceasta.

PROFIT NEWS TV (Re)Descoperă România – Alexandra Bogatu, fondator rezident.ro: Vrem să ne consolidăm poziția pe piață și să creștem gradul de turiști CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV (Re)Descoperă România – Alexandra Bogatu, fondator rezident.ro: Vrem să ne consolidăm poziția pe piață și să creștem gradul de turiști

Matca Transylvanian Sanctuary este amplsat în satul Șimon din județul Brașov, chiar în Parcul Natural Bucegi.

„Îmbinăm cumva și cultura, și istoria, dar și mediul sanctuar. E efectiv o zonă de wellbeing relaxantă. Pe lângă Parcul Natural Bucegi se pot face drumeții, avem parteneriate cu oameni ai zonei, cei mai buni ghizi din Brașov ni s-au alăturat proiectului împreună cu care am creat anumite trasee, precum și activități de relaxare și wellbeing. Avem o colaborare cu o fermă din apropiere cu animale. Dispunem de spa, saune, piscine și, în curând, vom avea și partea de terapii”, precizează Ioana Dăncăneț.

„Pentru a stimula și a dezvolta turismul în zona noastră și în România eu aș pune accentul pe oameni, fiindcă ei sunt esențiali în industria noastră. Mai exact, aș pune mai mult accentul pe școli și instituții specializate. O astfel de inițiativă nu numai că ar rezolva anumite probleme cu care ne confruntăm în procesul de recrutare, dar ar contribui și la stimularea și la mândria de a lucra in turism. Așadar, aș investi în primul rând în educația în turism”, afirmă aceasta.
 

viewscnt
Afla mai multe despre
ioana dăncăneț
matca transylvanian sanctuary