VIDEO PROFIT NEWS TV (Re)Descoperă România - CEO Sunrai Village: Turismul autentic împreună cu industria IT pot fi cei doi piloni ai României care în 30-50 de ani să ne ducă în primii 10 jucători din lume. Stăm pe un bulgăre foarte fain

VIDEO PROFIT NEWS TV (Re)Descoperă România - CEO Sunrai Village: Turismul autentic împreună cu industria IT pot fi cei doi piloni ai României care în 30-50 de ani să ne ducă în primii 10 jucători din lume. Stăm pe un bulgăre foarte fain
scris 15 iul 2022

Industria turismului din România poate crește exponențial dacă resursele țării ar fi valorificate corect, prin implementarea de bune practici, spune Lucian Valea, CEO Sunrai Village, la emisiunea (Re)Descoperă România de la PROFIT NEWS TV. În acest mod, vor fi atrași atât turiștii locali, cât și cei din străinătate.

„Stăm pe un bulgăre foarte fain ca industrie de ospitalitate și servicii și cei care o să aibă capacitatea să vadă pe termen mediu și lung și satisfacția financiară va fi pe măsură. Turismul autentic împreună cu industria de IT pot fi cei doi piloni ai României care în următorii 30-50 de ani pot să ne ducă în primii 10 jucători din lume”, afirmă CEO-ul Sunrai Village, un microunivers format din mai multe sate de vacanță, care în prezent are o capacitate de circa 35 de locuri, urmând să se dubleze în următoarele trei luni după finalizarea a încă două case.

„Suntem la prima locație. Din toamnă trecem la cea de-a doua și din primăvară la cea de-a treia, în Cluj. Practic, redefinim ceea ce înseamnă a locui într-o casă de peste 100 de ani, din lemn de stejar, condiții de 3-4 stele înăuntru, centre de echitație, spații de joacă pentru copii și gastronomie tipic maramureșeană, care consider că trebuie valorificată și mai mult. În prima locație avem 15 hectare, iar profilul următoarelor locații este de asemenea tot pe suprafețe mari”, mai spune acesta.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO PROFIT NEWS TV (Re)Descoperă România - Emil Munteanu, fondator Atra Doftana: În următorii ani vor apărea sub umbrela Atra diferite concepte. Suntem în discuții avansate pentru preluarea a 1-2 clădiri CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV (Re)Descoperă România - Emil Munteanu, fondator Atra Doftana: În următorii ani vor apărea sub umbrela Atra diferite concepte. Suntem în discuții avansate pentru preluarea a 1-2 clădiri

Investițiile în finalizarea primelor 5 case se ridică la circa 500.000 de euro, iar până la finalul anului Lucian Valea estimează că vor mai finaliza încă 5 case.

„Suntem în negocieri să ni se alăture și niște investitori, mai ales din punct de vedere al experienței și strategiei de businessuri în serie. Dincolo de bani, ne interesează să găsim parteneri care au experiență în scalare. Parteneriatul e cheia succesului pentru orice. Avem trei scenarii de parteneriat. Primul este de francizare, al doilea de co-parteneriat hibrid și al treilea în care dezvoltăm noi singuri din surse proprii”, precizează CEO-ul.

El adaugă că „partea de experiență este secretul în orice zonă din România”, astfel că antreprenorii care vor businessuri în turism ar trebui să se concentreze în principal asupra acestui aspect.

„Primele trei luni din an au fost influențate de războiul din Ucraina. Noi la jumătatea lui 2022 am atins cifra de afaceri a anului 2021. Deși provocările au fost pe măsură consider că dacă ai strategii potrivite poți să reușești. Maramureș e un brand de țară ca și multe alte zone pe care trebuie să le valorificăm. Cred că tradițiile, autenticitatea și partea gastronomică cumva îi face pe oameni să dea curs vacanțelor în țară, pentru că, în momentul de față, turismul, cel puțin din România, care e versatil din multe puncte de vedere, trebuie să ofere experiență. Avem niște resurse extraordinare în această țară”, afirmă acesta.

viewscnt
Afla mai multe despre
lucian valea
sunrai village
turism maramures