

Profitabilitatea băncilor din România a scăzut în primul trimestru din acest an. Băncile au înregistrat un rezultat net cumulat de 3,7 miliarde de lei, în ușoară scădere față de primul trimestru din 2024.
Ultima lună a fost marcată de incertitudini ridicate.
Procesul de integrare dintre UniCredit Bank România și Alpha Bank România este planificat a se încheia, sub rezerva primirii tuturor aprobărilor legale necesare, în data de 15 august 2025, urmând ca, ulterior acestei date, toți clienții Alpha Bank România să devină clienți UniCredit România. Pe parcursul următoarelor luni, până la finalizarea procesului de fuziune aflat în plină desfășurare, cele două bănci continuă să aibă activitate separată.
Cursul valutar oficial, de referință, anunțat marți de BNR a ajuns la 5,0625 lei pentru un euro, față de 5,0612 lei înregistrat luni.
Ploile torențiale produc pagube importante, iar anul trecut cea mai mare daună CASCO achitată pentru un autovehicul afectat în urma unei inundații, a depășit valoarea de 670.000 lei, arată datele Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR). Valoarea totală a despăgubirilor plătite anul trecut în baza polițelor CASCO a depășit 2,3 miliarde lei, în creștere cu aproximativ 9% față de 2023.
Indicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 7,15%. Indicele ROBOR la 3 luni este cel în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei.
Regiunea București – Ilfov va atrage peste o treime din creditele ipotecare noi acordate la nivel național în 2025, piața de profil urmând să depășească pragul de cinci miliarde de euro.
PayPo, lider pe segmentul Buy Now Pay Later în Polonia, a capitalizat subsidiara din România cu suma de 4,914 milioane de lei, la 5,935 milioane de lei, potrivit datelor analizate de Profit.ro.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0904 | +0.0006 | +0.01 % |
| 1 USD | 4.3406 | -0.0087 | -0.20 % |
| 1 GBP | 5.8057 | -0.0122 | -0.21 % |
| 1 CHF | 5.4586 | +0.0071 | +0.13 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro