Cele mai bune smartphone-uri din 2016

Cele mai bune smartphone-uri din 2016
scris 13 dec 2016

Anul care tocmai se încheie a adus un număr mare de smartphone-uri de top, pe măsură ce tot mai mulți producători au realizat că pot lansa două vârfuri de gamă, în loc de unul, într-un singur an.

Diferențele dintre flagship-uri sunt din ce în ce mai mici de la an la an, iar între modelele lansate în același an de același producător se deosebesc doar în ceea ce privește dimensiunea ecranului, a memoriei și a baterie. Arată la fel, cu excepția cazurilor în care versiunea mai mare dispune de două camere foto, și funcționează la fel.

Urmărește-ne și pe Google News

Dacă numeric stăm bine la smartphone-uri, nu același lucru se poate spune și în ceea ce privește inovația adusă de modele din acest an. Cu excepția câtorva trucuri pe partea foto și, eventual, culori noi, smartphone-urile din 2016 sunt copii fidele ale celor din ultimii doi ani.

Sigur, dotările tehnice avansează în fiecare an. Problema este că nu asta se așteaptă de la producători, ci inspirație în materie de design și, dacă s-ar putea, autonomie mai mare.

Samsung ar putea renunța la butoanele fizice pentru a dota Galaxy S8 cu un ecran care acoperă cea mai mare parte a telefonului CITEȘTE ȘI Samsung ar putea renunța la butoanele fizice pentru a dota Galaxy S8 cu un ecran care acoperă cea mai mare parte a telefonului

Acestea fiind spuse, într-o ordine care nu ține neapărat să reprezinte o ierarhie, iată care sunt cele mai bune smartphone-uri lansate anul acesta.

iPhone 7 și iPhone 7 Plus
Indiferent de noutățile aduse sau de lipsa acestora, o versiune nouă de iPhone este în fiecare an o opțiune pentru cei care preferă ecosistemul creat de Apple.

Modelele de anul acesta arată aproape identic cu versiunile din ultimii doi ani. De la iPhone 6 încoace, Apple nu a mai fost în stare sau a considerat că nu este nevoie să schimbe designul telefoanelor sale.

Versiunea neagră, trecerea la un buton cu feedback haptic și sistemul foto dual de iPhone 7 Plus sunt cele mai importante noutăți cu care Apple a venit anul acesta. Chiar și așa, noile sale telefoane vor fi cu siguranță printre cele mai bine vândute e sărbători, mai ales că Samsung a rămas fără Note 7.

Play Station 4 a depășit 50 de milioane de unități vândute CITEȘTE ȘI Play Station 4 a depășit 50 de milioane de unități vândute

Galaxy S7 și S7 Edge
Legat de Samsung, dincolo de eșecul de proporții epice cu modelul Note 7, trebuie spus că S7 și S7 Edge sunt printre cele mai reușite smartphone-uri ale acestui an.

Este adevărat că și ele arată exact la fel ca modelele de anul trecut, dar de apreciat este faptul că Samsung a reparat problemele de care s-au plâns utilizatorii în 2015. Printre acestea se numără revenirea suportului pentru carduri de memorie și rezistența la apă și praf.

Pixel și Pixel XL
Cele două modele Pixel reprezintă cea mai mare surpriză a acestui an. Nu că ar impresiona în mod special cu ceva la nivelul designului ori a construcție, ci prin faptul că reprezintă un punct de cotitură pentru Android.

Pixel și Pixel XL sunt primele smartphone-uri create de Google și, pentru prima oară, compania care produce Android intră în concurență directă cu proprii parteneri. Samsung și restul vor avea numai de pierdut pe măsură ce utilizatorii vor sesiza avantajele unui telefon produs de Google.

Lenovo a lansat smartphone-ul Moto Z în România CITEȘTE ȘI Lenovo a lansat smartphone-ul Moto Z în România

Și mai grav pentru partenerii Google, care oricum, cu excepția Samsung, nu reușesc să obțină un profit foarte mare, este că nu au alternativă și vor trebui să continue cu Android. Nu există la ora actuală alt sistem de operare capabil să ofere ceea ce poate oferii Android.

LG G5
Lansat încă din primăvară, LG G5 nu a reușit să devină succesul pe care miza producătorul, asta deși venea cu ceva original față de concurență: module externe.

G5 a fost primul telefon care suporta module externe prin intermediul cărora se putea extinde funcționalitate device-ului, cu extensii pentru îmbunătățirea camerei foto, a sunetului ori a bateriei.

Problema, ca și la alte telefoane care au urmat acest trend, este că modulele externe cresc semnificativ dimensiunea și greutatea dispozitivului, ceea ce nu este pe placul majorității utilizatorilor. Pentru moment, dimensiunile smartphone-urilor primează în ciuda funcționalității.

Apple Music a depășit 20 milioane de abonați. Cât costă în România CITEȘTE ȘI Apple Music a depășit 20 milioane de abonați. Cât costă în România

Huawei P9
Dincolo de faptul că deține un meritoriu loc 3 pe piața smartphone-urilor, Huawei a impresionat plăcut anul acesta cu modelul P9.

Huawei P9 a fost unul dintre primele smartphone-uri dotate cu două camere foto: una care face poze normale și alte care realizează fotografii alb-negru. Combinate, acestea păstrează calitățile fiecărei din cele două abordări.

După Huawei și alți producători au realizat că sistemul foto dual este un bun motivator de marketing și au lansat device-uri similare. Inclusiv Apple a făcut aceste lucru, în cazul lui iPhone 7 Plus.

HTC 10
Cu toate dificultățile financiare din ultimii ani, HTC rămâne un brand cu fani loiali, care nu uită de pedigreeul companiei Taiwaneze de pe vremea când scotea PDA-uri cu Windows Mobile.

Google lansează Trusted Contacts, o aplicație pentru situații de urgență, dar nu numai CITEȘTE ȘI Google lansează Trusted Contacts, o aplicație pentru situații de urgență, dar nu numai

Din păcate, HTC 10 este doar un flagship prin definiție și dotări, nedeținând nimic prin care să se deosebească. Chiar și așa, nu este un model de ignorat pentru cei aflați în căutarea unui smartphone de top cu Android.

Xperia XZ
Ca și HTC, divizia de smartphone-uri a celor de la Sony trece printr-o perioadă dificilă din punct de vedere financiar, cauză din care compania japoneză nu a fost prezentă cu un număr foarte mare de telefoane pe piață în ultimii ani.

A revenit în luna septembrie cu Xperia XZ, un flagship cu dotări tehnice standard pentru 2016, care păstrează, în mare, liniile de design cu care Sony ne-a obișnuit la seria Xperia.

Deși nu are ceva deosebit, cu care să se diferențieze semnificativ de multitudinea de smartphone-uri cu Android, Xperia XZ va fi pe placul fanilor companiei japoneze, nostalgici ai perioadei Sony Ericsson.

Marile companii de tehnologie colaborează pentru cenzurarea conținutului postat de teroriști CITEȘTE ȘI Marile companii de tehnologie colaborează pentru cenzurarea conținutului postat de teroriști

OnePlus 3
Brandul OnePlus a devenit cunoscut pentru prețurile mici, în comparație cu concurența, practicate pentru cele trei telefoane lansate până acum.

OnePlus 3 nu mai beneficiază de aceeași diferență mare de preț față de restul producătorilor, însă este în continuare un telefon mai ieftin decât ceea ce vând producătorii importanți la același nivel de dotare tehnică.

Dincolo de toate flagship-urile lansate anul acesta, piața smartphone-urilor este domină de produse cu prețuri medii și mici care reușesc să ofere o experiență din ce în ce mai bună și să acapareze din ce în ce mai mult din piața vârfurilor de gamă.

Cu excepția camerei foto, a unei construcții superioare și a mândriei personale, nu mai sunt foarte multe motive pentru a alege un flagship în defavoarea unui telefon de sub 1.500 de lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
smartphone-uri
android