Apple a confirmat că va organiza tradiționalul eveniment de lansare din primăvară pe 21 martie.
Fanii Apple sunt invitați să-și noteze în calendar data de 21 martie, pentru că atunci va avea loc primul eveniment organizat de Apple al anului. Tradițional, Apple împarte lansările importante în două evenimente: unul în martie, unul în septembrie. La eveniment sunt așteptate să-și facă apariția două produse noi: un nou iPhone și un nou iPad.
Cel mai probabil, vedeta evenimentului va fi presupusul iPhone SE, un urmaș al lui iPhone 5S în sensul că va păstra dimensiunea de 4 inch.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Apple consideră că segmentul smartphone-urilor de dimensiuni reduse nu trebuie încă neglijat, existând o piață importantă pentru ele. Această nișă este trecută ușor cu vederea de producătorii de telefoane cu Android, care se concentrează pe device-uri de la 5 inch în sus, astfel că Apple poate profita de lipsa concurenței.
Noul iPhone, conform zvonurilor vehiculate, va împrumuta o parte din caracteristicile tehnice a le lui iPhone 6S, printre care procesorul A9. De asemenea, este posibil ca telefonul să fie dotat cu o cameră foto de 8 MP și TouchID.
La același eveniment din 21 martie am putea vedea și o nouă versiune de iPad. Scăderea pieței de tablete nu a făcut, încă, din iPad un produs de rangul doi la Apple.
Este așteptată lansarea unui nou iPad Pro, dar mai mic. Adică o tabletă care să păstreze brandul și unele din caracteristicile versiunii de iPad Pro de anul trecut, dar care să folosească un ecran de 9,7 Inch, în locul unuia de 12 inch.
Noul iPad Pro ar urma să păstreze suportul pentru Apple Pencil și să aibă conector pentru tastatură externă.
Evenimentul a fost programat, probabil nu întâmplător, cu o zi înaintea primei înfățișări din procesul pe tema iPhone-ului blocat al unuia dintre teroriștii din San Barnardino. De aceea, va fi interesant de văzut dacă subiectul securității datelor se va afla pe agenda vorbitorilor.