Bursele europene au închis în scădere, investitorii monitorizând penele IT majore la nivel global

Bursele europene au închis în scădere, investitorii monitorizând penele IT majore la nivel global
scris 20 iul 2024

Bursele europene au închis în scădere, deoarece investitorii au evaluat că penele IT majore la nivel global, legate de problemele de la firma de securitate cibernetică CrowdStrike persistă, transmite CNBC.

Indicele paneuropean Stoxx 600 a închis în declin cu 0,77%, în condițiile în care sectorul călătoriilor – unul dintre sectoarele cele mai afectate de problema informatică – a scăzut cu 2,07%, scrie News.ro

Urmărește-ne și pe Google News
LEGE Vânzătorii din magazine și restaurante vor fi obligați să verifice vârsta, prin consultarea actelor de identitate, la vânzarea de alcool, energizante și tutun CITEȘTE ȘI LEGE Vânzătorii din magazine și restaurante vor fi obligați să verifice vârsta, prin consultarea actelor de identitate, la vânzarea de alcool, energizante și tutun

Piețele europene s-au retras pe parcursul săptămânii, indicele Stoxx 600 închizând în scădere cinci zile consecutive.

Imaginea a fost similară în întreaga lume, piețele din Asia-Pacific fiind în scădere vineri. Piețele din SUA au scăzut, în timp ce Wall Street continuă să monitorizeze o trecere de la big tech la acțiuni cu capitalizare mică, împreună cu turbulențele IT.

Vineri, o actualizare făcută de compania de securitate cibernetică CrowdStrike a dus la o întrerupere majoră a funcționării sistemelor IT la nivel mondial, care a afectat afacerile și serviciile cruciale, inclusiv asistența medicală.

Microsoft a fost una dintre companiile afectate, laptopuri cu sistem Windows din întreaga lume afișând ecrane de eroare.

Multe zboruri au rămas blocate la sol sau au fost întârziate grav, deoarece companiile aeriene și aeroporturile s-au confruntat cu aceste blocaje.

CEO-ul CrowdStrike a confirmat pe rețelele sociale că a fost implementată o remediere, dar nu a oferit detalii despre cât timp ar putea dura problemele.

Indicele german DAX a scăzut vineri cu 1%, GCA 40, al bursei din Paris, cu 0.69%, iar indicele londonez FTSE 100 cu 0,6%. Indicele italian FTSE MIB a pierdut 0,91%.

viewscnt
Afla mai multe despre
bursa
actiuni