Fondurile de pensii americane îl ajută pe... Putin să își atingă obiective

Fondurile de pensii americane îl ajută pe... Putin să își atingă obiective
scris 19 iul 2024

Rusia trebuie să își majoreze exporturile de gaze lichefiate pentru a umple cuferele Kremlinului și a-și finanța războiul din Ucraina iar fondurile de pensii occidentale dau o mână de ajutor, chiar dacă neintenționat, transmite Bloomberg.

Datele colectate de firma de consultanță Data Desk și platforma Anti-Corruption Data Collective arată că fonduri publice de pensii, inclusiv cele administrate de statele Washington, New York și California, au investit, în mod indirect, în spărgătoare de gheață capabile să transporte gaze lichefiate care deservesc Yamal LNG, cel mai mare terminal de export de gaze lichefiate din Rusia, arată Agerpres

Urmărește-ne și pe Google News
Producător chinez de vehicule electrice ia în calcul să fabrice mașini în Europa, pentru a evita taxe CITEȘTE ȘI Producător chinez de vehicule electrice ia în calcul să fabrice mașini în Europa, pentru a evita taxe
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Operațiunile efectuate de grupul energetic rus Novatek PJSC la terminalul Yamal din zona arctică nu sunt vizate de sancțiunile internaționale și nu există indicii că fondurile ar fi încălcat vreo regulă. Totuși, într-un moment în care instituțiile financiare sunt urmărite cu atenție, legăturile dintre investitorii americani și una dintre principalele surse de venit ale Rusiei sunt o dovadă a opacității din sistemul financiar mondial. De asemenea, aceste informații arată cât de dificilă este tăierea uneia din cele mai importante surse de venituri a președintelui Vladimir Putin, chiar și la mai mult de doi ani de la debutul invaziei din Ucraina.

În acest caz, legătura între fondurile de pensii americane și Rusia se face printr-un manager de investiții din New York, Stonepeak, și fondul său Infrastructure Fund IV, în valoare de 14 miliarde de dolari. Până acum, acest fond a investit șase miliarde de dolari în 10 până la 15 active, inclusiv în firma Seapeak LLC, un mare deținător de nave care transportă gaze și este de fapt fosta divizie de gaze lichefiate a firmei americane de shipping Teekay Tankers.

Măsuri pregătite împotriva flotei-fantomă de petroliere ruse CITEȘTE ȘI Măsuri pregătite împotriva flotei-fantomă de petroliere ruse

Preluarea Seapeak LLC de către managerul Stonepeak în luna ianuarie 2022, cu o lună înainte de invazia din Ucraina, a inclus participații la o duzină de nave, printre care se numără și șase din cele 16 spărgătoare de gheață care au exportat gaze lichefiate de la terminalul Yamal în acest an. Datele analizate de Bloomberg arată că din cele 160 de livrări efectuate până acum în acest an de la terminalul Yamal, mai mult de o treime au fost făcute prin intermediul vaselor deținute de Seapeak.

„Fără aceste nave, Novatek, și în cele din urmă Rusia, nu ar fi putut să exporte gaze lichefiate de la cel mai mare proiect rusesc. Aceste spărgătoare de gheață capabile să transporte gaze lichefiate au fost concepute în mod special pentru a transporta gaze rusești din zona arctică în Europa și Asia. Nu există o altă piață pentru ele”, spune Malte Humpert, fondatorul centrului de reflexie Arctic Institute.

PSE se pregătește să acceseze piața de obligațiuni pentru prima dată în istoria sa CITEȘTE ȘI PSE se pregătește să acceseze piața de obligațiuni pentru prima dată în istoria sa

Operațiunile de transport de gaze lichefiate ale Seapeak se derulează pe baza unor acorduri pe termen lung care datează de aproximativ un deceniu și firma deservește cumpărători europeni care preiau o parte importantă din gazele de la terminalul Yamal, a declarat pentru Bloomberg o sursă din interiorul companiei. Seapeak nu primește venituri direct din Rusia sau de la entități cu sediul în Rusia și firma respectă sancțiunile decise de Marea Britanie și Uniunea Europeană, a adăugat sursa citată, care a dorit să își păstreze anonimatul.

Unul dintre investitorii în fondul gestionat de Stonepeak este California Public Employees’ Retirement System sau Calpers. Alți investitori sunt fondurile americane de pensii Washington State Investment Board, Oregon Public Employees Retirement Fund, New York State Common Retirement Fund și Teachers’ Retirement System of the State of Illinois.

Guvernul francez suspendă majorarea tarifelor pentru transportul și distribuția energiei electrice CITEȘTE ȘI Guvernul francez suspendă majorarea tarifelor pentru transportul și distribuția energiei electrice

Aceste informații sunt o dovadă că statele și companiile occidentale nu și-au întrerupte legăturile financiare cu sectorul rusesc al gazelor. De exemplu, grupul francez TotalEnergies rămâne acționar la proiectul Yamal. În plus, companiile europene de asigurări continuă să ofere acoperire pentru acest sector, chiar dacă UE introduce măsuri destinate să limiteze livrările rusești de gaze pe distanțe mari.

viewscnt
Afla mai multe despre
putin
sua