PROFIT NEWS TV Ministrul Economiei, despre voucherele de 50 de euro propuse de coaliția PSD-PNL-UDMR pentru persoanele vulnerabile: Nu duce la depășirea sărăciei. Este o sumă pe care bugetul și-o poate permite

PROFIT NEWS TV Ministrul Economiei, despre voucherele de 50 de euro propuse de coaliția PSD-PNL-UDMR pentru persoanele vulnerabile: Nu duce la depășirea sărăciei. Este o sumă pe care bugetul și-o poate permite
scris 19 apr 2022

Florin Spătaru, Ministrul Economiei, a declarat, la PROFIT NEWS TV, că măsura propusă de coaliția PSD-PNL-UDMR, de a acorda vouchere în valoare de 50 de euro la fiecare două luni, până la finalul anului, persoanelor vulnerabile pentru achiziția alimentelor de bază, având în vedere scumpirile de la raft din ultimele luni, nu va duce la depășirea sărăciei, însă atât s-a putut oferi din bugetul de stat. 

„Cred că acest pachet de măsuri pe care l-am promovat și PSD a venit cu el în fața coaliției e un pachet care să susțină foarte multe familii și persoane care au nevoie de acești bani. E adevărat, suma nu duce la depășirea unui prag al sărăciei, dar e o măsură necesară să putem acoperi, într-o anumită proporție, efectele pe care le simțim fiecare dintre noi în acest moment. Poate părea o sumă mică, dar este o sumă pe care bugetul și-o poate permite și este o sumă care este necesară pentru aceste familii”, a spus Ministrul Economiei.

Urmărește-ne și pe Google News

Pachetul de măsuri sociale propus de coaliția PSD-PNL-UDMR

VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: În acest moment, atenția investitorilor se duce mai mult către zona de cripto. Bitcoin este în continuare favorizat CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: În acest moment, atenția investitorilor se duce mai mult către zona de cripto. Bitcoin este în continuare favorizat

·      Susținerea nivelului de trai pentru românii cu venituri mici. Acordarea de vouchere de 50 de euro la fiecare 2 luni (până la sfârșitul anului) pentru cumpărarea a 6 alimente de bază, pentru gospodăriile cu ambii părinți și cel puțin 2 copii dependenți și gospodării monoparentale cu un venit mediu lunar mai mic de 600 de lei (151.000 de gospodării), persoanele care primesc Venit Minim Garantat (168.000 de persoane), persoane  cu dizabilități (864.533 persoane) și pensionarii cu un venit mai mic de 1500 de lei (3.498.875). Total beneficiari 4.682.408 x 50 de euro x 4 = 936.481.600 milioane de euro până la sfârșitul anului, adică 0,35% din PIB estimat de CNP pentru anul 2022. Sursa de finanțare: Fonduri europene prin POAD (flexibilizare) 

·      Susținerea elevilor care provin din familii cu venituri mici. Acordarea de vouchere de 30 de euro lunar pentru 7 luni (aprilie- iunie și septembrie- decembrie 2022) pentru alimente, rechizite și haine celor 156.000 de elevi care primesc burse sociale. Impact 30 de euro x 156.000 x 7 luni= 32.760.000 euro adică 0.012% din PIB estimat de CNP pentru anul 2022. Sursa de finanțare: fonduri europene, prin Ministerul Educației (flexibilizare) 

·      Susținerea salariaților cu venituri reduse. Creșterea voluntară a salariului minim cu 200 de lei, scutiți de taxe - de la 1 iunie. 

PROFIT NEWS TV Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România: Este posibil să avem fluctuații considerabile pe piața criptomonedelor în perioada următoare CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România: Este posibil să avem fluctuații considerabile pe piața criptomonedelor în perioada următoare

·      Dublarea normei de hrană pentru pacienții din spitale de la 11 lei la 22 de lei/ zi. Estimare beneficiari > 3 milioane beneficiari. Sursa de finanțare: buget de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății. 

·      Creșterea valorii tichetelor de masă la 30 de lei de la 1 iunie. 

·      Stabilirea salariului minim în agricultură și industria alimentară la nivelul de 3.000 de lei brut, similar celui din sectorul construcții.   

·      Amânarea ratelor la credite persoane fizice și juridice pe o perioadă de 12 luni. Circa 15 miliarde de lei reprezentând rate de capital și dobânzi vor fi amânate, estimarea numărului de beneficiari ridicându-se la 50.000 de persoane fizice și juridice. Fără impact bugetar.

Pachetul de măsuri pentru populație intitulat ”Sprijin pentru România” mai cuprinde, printre altele, Programul ”Family start” - garantarea unui credit în valoare de maxim 75.000 lei, în proporție de 80% de către stat și Programul național ”Student Invest” - garantarea unui credit în valoare de maxim 50.000 lei, în proporție de 80% de către stat. 

Impactul bugetar al acestor măsuri economice și sociale se ridică la 17,5 miliarde de lei, a anunțat Marcel Ciolacu, președintele PSD, dintre care 1,8 miliarde de euro sunt fonduri europene.  

viewscnt
Afla mai multe despre
masuri sociale
ministrul economiei
florin spataru
vochere 50 euro
psd-pnl-udmr