Când abia începea să-și revină, industria de turism este lovită de un nou șoc, vânzările diminuându-se cu până la 25%.
„Piața a reacționat instant la izbucnirea războiului. A fost o reducere a vânzărilor cu aproximativ 20-25%. Asta se vede și în datele de pe piață. Căutările care se fac pe Google legate de călătorii au scăzut cu 30%. Și este normal să se întâmple asta, pentru că impactul emoțional este mare. Cred că o să vedem o scădere până în momentul în care conflictul se va încheia. Tocmai începusem să vedem o revenire a cererii de călătorii, dar iată că acest eveniment ne dă iar în spate, de data asta pe toți”, a spus, la PROFIT NEWS TV, Daniel Truică, CEO Vola.ro.
Pentru 2022, până la declanșarea conflictului în Ucraina, estimările acestuia indicau un nivel similar cu cel din 2019 în ceea ce privește cererea de călătorii.
CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV - Așteptările s-au schimbat odată cu izbucnirea războiului. Ciprian Dascălu, economist-șef BCR: Ne așteptăm la o încetinire și mai semnificativă a creșterii economice și la o inflație mult mai ridicată. Nu excludem o recesiune tehnică!„În momentul ăsta cred că e destul de dificil să faci previziuni. Ne așteptăm ca cererea să se reia odată cu încetarea conflictului armat. Lucrurile mergeau clar în direcția bună. Toată lumea anticipa un 2022 foarte bun pentru industria de travel, hospitality. Încă cred că e posibil asta. Mergem în continuare pe scenariul pe care l-am planificat”, mai spune CEO-ul agenției de turism Vola.ro.
De asemenea, va urma și creșterea tarifelor la biletelor de avion, pe fondul scumpirilor la combustibili, energie și gaze.
„Costurile directe pe care le au companiile aeriene cu combustibilul o să se reflecte în tarifele biletelor de avion. Nu se vede încă o creștere majoră. Cred că companiile au încercat să stimuleze această revenire a cererii și cred că ar fi făcut-o până în primăvară. Acum rămâne de văzut dacă o să încorporeze aceste costuri crescute cu combustibilul și alte costuri adiacente în tarifele biletelor. Părerea mea e că da. Se văd niște creșteri pe rutele care au acum o cerere sporită”, adaugă Daniel Truică.