VIDEO PROFIT LIVE Mădălin Ilie, General Manager Telerenta: Vom ajunge la 3.000 de contracte active spre finalul anului. Va fi necesară o investiție de aproximativ 3 milioane de euro

VIDEO PROFIT LIVE Mădălin Ilie, General Manager Telerenta: Vom ajunge la 3.000 de contracte active spre finalul anului. Va fi necesară o investiție de aproximativ 3 milioane de euro
scris 3 aug 2023

Platforma Telerenta, care oferă spre închiriere produse electronice, a fost dezvoltată cu sprijinul grupului american de investiții NCH. Până la finalul anului, compania și-a propus să ajungă la 3.000 de contracte de închiriere încheiate.

„Platforma este activă de aproximativ 2 luni publicului și până în acest moment am lucrat destul de mult la tot ce înseamnă partea de dezvoltare, integrări, fluxuri, proceduri. Noi la bază suntem un ecommerce peste care am adăugat funcționalități de închiriere.

Clienții pot intra pe website, își aleg un produs și perioada pe care vor să facă închirierea, acum fiind între 3 și 24 de luni și, în funcție de perioada pe care o aleg, primesc costul pentru acea perioadă de închiriere.

Urmărește-ne și pe Google News

În cazul în care un client optează pentru o perioadă de 24 de luni de închiriere și constată după câteva luni că trebuie să renunțe la contract, o poate face în condiții destul de avantajoase. Costul de reziliere e de doar 10% din valoarea chiriei rămase”, spune, la emisiunea PROFIT LIVE de la PROFIT NEWS TV, Mădălin Ilie, General Manager Telerenta, adăugând că, totodată, clienții beneficiază și de o garanție a produselor.

VIDEO poate fi văzut AICI

„Avem acum un program în derulare prin care acoperim în cazul unei daune accidentale 80% din costul reparației respective, iar în sarcina clientului nostru rămâne doar 20% din cost”, completează acesta.

VIDEO PROFIT LIVE Laurențiu Nae, co-fondator Digital Twin, despre lansarea platformei Wisdom Of Age: Buget de 2,3 milioane euro, co-finanțat de UE. Întâi o să ne concentrăm pe domenii tehnice CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT LIVE Laurențiu Nae, co-fondator Digital Twin, despre lansarea platformei Wisdom Of Age: Buget de 2,3 milioane euro, co-finanțat de UE. Întâi o să ne concentrăm pe domenii tehnice

Startup-ul se adresează momentan doar segmentului B2C, însă, pe viitor, plănuiește să extindă serviciile platformei și către clienții B2B.

„Estimăm că potențiali clienți în piața din România sunt în jurul a 500.000 de persoane. Despre cum îi atingem, avem o strategie de marketing în spate și folosim în principiu toate canalele disponibile. Estimăm că vom atinge 3.000 de contracte active spre finalul anului, iar ca total investiție pentru zona de stocuri și marketing vor fi necesare aproximativ 3 milioane de euro.

Cel mai mare segment de cost e reprezentat de stoc. Modelul de business presupune să avem stocuri foarte mari atât în depozitele proprii, cât și plasate în piață. Iar a doua linie mare de cost e reprezentată de investițiile în zona de marketing pentru a putea populariza serviciul care e complet nou pentru piața din România”, mai spune Mădălin Ilie.

Momentan, platforma oferă spre închiriere doar televizoare, având disponibile peste 60 de modele diferite.

„Prima linie de creștere pe care o vedem la nivel național este acea de a adăuga categorii adiționale. Categoria cu care am început este cea de televizoare, însă, în scurt timp o să aducem categorii care sunt conexe televizoarelor, precum sunet, gaming și produse din zona IT. Din toamnă estimăm că vor fi disponibile.

Apoi ne dorim să ne creștem rețea de rent box-uri atât în bucurești, cât și în principalele orașe din țară, astfel încât să putem livra foarte rapid produsele noastre. O altă direcție este zona de parteneriate pe care o putem încheia cu alți jucători din piața de retail, de ecommerce clasic, acolo unde noi putem veni și integra soluția de închiriere”, precizează acesta.

„Beneficiem de susținerea grupului NCH pentru acești pași, însă, în scenariile foarte optimiste pe care noi le avem, va fi nevoie și de atragerea altor parteneri pentru a merge mai departe suficient de repede către alte piețe. Potențialul e uriaș”, mai adaugă el.

viewscnt
Afla mai multe despre
mădălin ilie
telerenta