VIDEO Poți să vorbești cu Capra cu trei iezi, poți să vorbești cu scriitorii respectivi. Răzvan Tecuceanu, co-fondator InMirror AI: Marea întrebare este ce minte trebuie să avem noi ca să putem naviga într-o asemenea lume – Profit.ro Live TV

InMirror AI dezvoltă patru proiecte bazate pe inteligență artificială, de la un „scut digital” împotriva manipulării și un simulator de business cu clienți virtuali, până la platforme dedicate educației și autorilor. Compania își finanțează proiectele din fonduri proprii și din contracte dezvoltate pentru alți clienți, iar monetizarea va fi bazată pe abonamente.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
VIDEO Poți să vorbești cu Capra cu trei iezi, poți să vorbești cu scriitorii respectivi. Răzvan Tecuceanu, co-fondator InMirror AI: Marea întrebare este ce minte trebuie să avem noi ca să putem naviga într-o asemenea lume  – Profit.ro Live TV

„Inteligența artificială nu este o magie, ci încearcă să ne copieze, să optimizeze ceea ce avem. Exact din perspectiva asta am numit și firma InMirror, deci în oglindă. Prin datele noastre noi arătăm ceva, iar AI-ul reflectă ceea ce suntem”, a declarat Răzvan Tecuceanu, cofondator InMirror AI, la emisiunea Profit Live, realizată pe Prima News TV de Profit.ro, de luni până joi, de la ora 14.00.

Primul proiect al companiei, Auronity, este descris de antreprenor drept „un fel de scut digital” împotriva manipulării. Utilizatorii pot introduce texte, imagini, videoclipuri sau linkuri, iar sistemul analizează nivelul de manipulare și tehnicile emoționale sau de vânzare folosite în conținut.

„Auronity îmi spune cât de mare este manipularea în acel text, încotro vrea să mă ducă autorul și chiar îmi explică ce tehnici sunt folosite. Pentru a avea o manipulare perfectă, întâi o clădești pe emoție și apoi începe cealaltă structură”, a spus Răzvan Tecuceanu.

Potrivit acestuia, platforma este deja în fază avansată de testare și este utilizată experimental inclusiv în redacții.

„Momentan testăm la mai multe redacții de jurnalism să vedem cum funcționează. Avem testări cu jurnaliști și reporteri”, a precizat el.

Platformă de învățare continuă. Raluca Neagu, CEO basetolearn: Până la finalul anului, vrem să ne apropiem de 100 de cursuri lansate. Vizăm și o finanțare și extinderea regională – Profit.ro Live TV CITEȘTE ȘI Platformă de învățare continuă. Raluca Neagu, CEO basetolearn: Până la finalul anului, vrem să ne apropiem de 100 de cursuri lansate. Vizăm și o finanțare și extinderea regională – Profit.ro Live TV

Un alt proiect, SellArena, este un simulator de business destinat antrenării echipelor de vânzări. Platforma folosește modele matematice și AI pentru a genera clienți virtuali care simulează realist comportamentul unor persoane reale.

„Poți exersa vânzări cu clienți virtuali care se comportă într-un mod realist. Luăm toate datele despre persoanele respective, se generează un avatar și eu pot să vorbesc cu acel avatar și să simulez discuția care va avea loc peste câteva zile sau chiar mâine”, a explicat cofondatorul InMirror AI.

Tehnologia dezvoltată pentru SellArena este utilizată și în proiectul Lectorix, platformă care are două direcții: educație și sprijin pentru autori.

În zona educațională, compania își propune să transforme cărțile într-o experiență interactivă, în încercarea de a readuce interesul copiilor pentru lectură și pentru procesul de învățare.

„Problema majoră este că tinerii sunt obișnuiți să primească rapid rezultatul. Se pierde drumul de la problemă la rezultat, care era cel care ne antrena cu adevărat creierul. Exact asta face Lectorix, transformă toate cărțile în ceva viu”, a spus Răzvan Tecuceanu.

VIDEO Dacă, Doamne ferește, cursul euro-leu se duce spre 5,5...Alexandru Chirilă, CEO Profit Point, avertizează: Ne putem gândi ce ar însemna asta pentru cetățeanul cu plăți în euro în următoarele 6-12 luni – Profit.ro Live TV Pastila Financiară CITEȘTE ȘI VIDEO Dacă, Doamne ferește, cursul euro-leu se duce spre 5,5...Alexandru Chirilă, CEO Profit Point, avertizează: Ne putem gândi ce ar însemna asta pentru cetățeanul cu plăți în euro în următoarele 6-12 luni – Profit.ro Live TV Pastila Financiară

Acesta a dat ca exemplu posibilitatea ca elevii să interacționeze cu personaje sau autori din cărți și chiar cu figuri istorice.

„Poți să vorbești cu Capra cu trei iezi, poți să vorbești cu scriitorii respectivi. Poți să vorbești din istorie, să înțelegi contextul deciziilor pe care le-au luat oamenii din acea perioadă”, a afirmat el.

Lectorix pentru educație nu este încă lansat, însă compania discută cu școli și profesori și pregătește un posibil proiect-pilot în Brașov.

„Vrem să dăm drumul poate la un proiect-pilot, pentru a vedea ce ar trebui să schimbăm, ce este bine, ce este rău. Un feedback adevărat real pentru Lectorix pentru educație, dar încă nu este funcțional”, a precizat antreprenorul.

În paralel, Lectorix pentru autori își propune să ofere feedback manuscriselor și să ajute atât scriitorii, cât și editurile în procesul de selecție.

„Analizează manuscrisul din toate punctele de vedere, îți dă un scor, îți spune ce ai făcut greșit, unde pierd cititorii atenția și unde ar trebui poate să schimbi ceva. Nu generează text pentru tine, ci îți arată ceea ce ai greșit”, a explicat antreprenorul.

VIDEO Christian Tour anunță scumpirile la bilete de avion în vacanță: Pentru un zbor în Antalya, prețul poate crește la 20-25 euro/persoană. Pentru un zbor mai lung, spre Hurghada, va fi ușor mai scump. Dar impactul nu va fi mare - Profit Live CITEȘTE ȘI VIDEO Christian Tour anunță scumpirile la bilete de avion în vacanță: Pentru un zbor în Antalya, prețul poate crește la 20-25 euro/persoană. Pentru un zbor mai lung, spre Hurghada, va fi ușor mai scump. Dar impactul nu va fi mare - Profit Live

Acesta susține că AI-ul trebuie folosit ca instrument de sprijin și nu ca înlocuitor al gândirii umane.

„Trebuie să învățăm ce înseamnă delegarea și să nu ne bazăm pe un răspuns rapid al AI-ului. Trebuie să vedem de ce este așa. AI-ul face greșeli, are la bază probabilități”, a declarat el.

În opinia sa, una dintre marile provocări ale următorilor ani nu mai ține de meseriile care vor exista, ci de capacitatea oamenilor de a naviga într-o lume dominată de inteligența artificială.

„Cred că marea întrebare care ar trebui să existe este ce minte trebuie să avem noi ca să putem naviga într-o asemenea lume. Pentru asta trebuie să fim curioși, să ne adaptăm repede și să fim creativi. Cititul este cel mai bun antrenor pentru minte”, a spus cofondatorul InMirror AI.

VIDEO Să nu credeți că războiul s-a terminat. Alexandru Chirilă, CEO Profit Point: Strategii recomande investitorilor. Să nu facă all-in acum – Profit.ro Live TV Pastila Financiară CITEȘTE ȘI VIDEO Să nu credeți că războiul s-a terminat. Alexandru Chirilă, CEO Profit Point: Strategii recomande investitorilor. Să nu facă all-in acum – Profit.ro Live TV Pastila Financiară

Compania și-a finanțat până acum dezvoltarea din fonduri proprii și din proiecte realizate pentru alți clienți.

„Am făcut proiecte pentru alții tocmai ca să putem să susținem și să creăm aceste produse”, a afirmat Tecuceanu.

Modelul de monetizare va fi bazat pe abonamente individuale pentru fiecare produs.

„Toate aceste produse, pentru a fi sustenabile, trebuie să existe abonamente, exact așa cum există la ChatGPT sau Cloud. Fiecare produs va avea abonamentul său unic tocmai pentru a fi profitabili ca firmă”, a conchis el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2488 -0.0093-0.18 %
1 USD4.5102 -0.0121-0.27 %
1 GBP6.0718 -0.0059-0.10 %
1 CHF5.7242 -0.0023-0.04 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite