Viktor Orban le dă pensionarilor un bonus de 222 de euro

Viktor Orban le dă pensionarilor un bonus de 222 de euro
scris 1 oct 2021

Guvernul ungar le va plăti pensionarilor un bonus de 80.000 de forinți (222 euro) în luna noiembrie, a declarat premierul ungar Viktor Orban, în intervenția sa săptămânală la postul public de radio Kossuth, transmite MTI.

Premierul ungar a menționat că, dată fiind performanța economiei ungare, guvernul a decis să plătească această sumă unică și celor 435.000 de pensionari care nu ar fi eligibili conform legii pensiilor și, în plus, dacă politica economică a guvernului continuă să aibă succes în următoarele trei luni, "există posibilitatea" acordării unei a 13-a pensii la începutul lui februarie 2022, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Era predictibil falimentul City Insurance? CITEȘTE ȘI Era predictibil falimentul City Insurance?

Viktor Orban a amintit și de contractul semnat săptămâna aceasta cu compania rusă Gazprom, lăudând Ministerul de Externe și delegația de negociere pentru că au reușit să obțină prețuri mai mici decât în contractul anterior, din 1995.

"Adevărul este că avem nevoie de gaz, iar chestiunile furnizării de energie și securității energetice nu trebuie combinate cu criticile la nivel politic împotriva Rusiei", a notat Orban.

El a menționat în context, referitor la afirmațiile Kievului că Budapesta încalcă tratatul interguvernamental bilateral ungaro-ucrainean prin acceptarea de rute de livrare ce ocolesc Ucraina, că "din nefericire" Ungaria nu poate ține cont de aceste proteste.

UTILBEN, povestea unei afaceri de familie care a devenit o companie de succes CITEȘTE ȘI UTILBEN, povestea unei afaceri de familie care a devenit o companie de succes

"Respect Ucraina și îi urez mult succes poporului ucrainean, dar în privința gazului, trebuie să dăm întâietate intereselor maghiarilor în fața celor ale ucrainenilor", a spus Orban.

El a asigurat totodată că guvernul său este pregătit pentru un al patrulea val al pandemiei de coronavirus întrucât dispune de un stoc de 17 milioane de doze de vaccin și le-a cerut ungurilor să se vaccineze, afirmând că imunitatea de turmă nu este o opțiune "cu acest tip de virus, care îi găsește pe cei nevaccinați".

viewscnt
Afla mai multe despre
viktor orban
ungaria