VIDEO Austria se luptă cu inundații majore după precipitații record. La Viena, o femeie a fost târâtă sub un autobuz

VIDEO Austria se luptă cu inundații majore după precipitații record. La Viena, o femeie a fost târâtă sub un autobuz
scris 19 aug 2024

Regiunile alpine din Austria au fost afectate de ploi abundente care au inundat părți din Viena în weekend, provocând pagube grave în anumite părți ale țării și perturbând transportul rutier și feroviar, au declarat autoritățile și presa locală, citate de Reuters.

Torentele rapide de apă noroioasă au dus cu ele mașini prin stațiunea de schi St. Anton, din vestul Austriei, arată imaginile postate pe rețelele de socializare, arată news.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO Ucraina anunță că a distrus încă un pod în Rusia, în regiunea Kursk CITEȘTE ȘI VIDEO Ucraina anunță că a distrus încă un pod în Rusia, în regiunea Kursk

Între timp, ploi record au lovit anumite părți ale Vienei, în estul țării, a relatat postul de stat ORF.

O femeie a fost târâtă sub un autobuz de forța inundațiilor în zona Doebling, din nordul orașului, a spus ORF. Ea a fost dusă la spital în stare critică, a adăugat acesta.

Polonia depășește China ca export al Germaniei CITEȘTE ȘI Polonia depășește China ca export al Germaniei

Pompierii din capitală au fost chemați de peste 450 de ori sâmbătă, deoarece ploile au provocat haos în trafic și au perturbat transportul feroviar, potrivit ORF.

”Furtunile puternice au făcut pagube mari în multe părți ale Austriei”, a declarat cancelarul Karl Nehammer pe platforma de socializare X, mulțumind oficialilor care lucrau pentru a remedia pagubele.

În districtul Doebling din Viena, oficialii au înregistrat 110 litri de ploaie pe metru pătrat, despre care meteorologul ORF Viena Kevin Hebenstreit a spus că a fost un record pentru precipitațiile din august în oraș.

VIDEO&FOTO Incendiile din Grecia, vizibile din spațiu CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Incendiile din Grecia, vizibile din spațiu

O mare parte din precipitațiile medii de vară din Viena au avut loc sâmbătă în doar o oră, potrivit companiei de date meteo UBIMET.

În medie, în august plouă în total 68 de litri pe metru pătrat, recordul istoric fiind de 139 de litri la 15 mai 1885, conform ORF.

viewscnt
Afla mai multe despre
viena
austria
inundatii