Turismul din Grecia, dependent de șase piețe externe

Turismul din Grecia, dependent de șase piețe externe
scris 5 aug 2019

Sectorul turismului din Grecia este puternic dependent de șase piețe externe în privința veniturilor și a vizitatorilor, deși cinci din cele 13 regiuni ale țării sunt responsabile pentru mai mult de 80% din vizite, arată datele din 2018 ale INSETE, departamentul de cercetare al Confederației Turismului din Grecia, informează publicația Ekathimerini.

Studiul, bazat pe datele publicate de Banca Centrală a Greciei, arată că anul trecut au sosit în statul elen 34,83 milioane de turiști, o creștere de 12,3% față de 2017, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News

Veniturile din turism au înregistrat în 2018 o creștere mai modestă, de 10,2%, la 15,65 miliarde de euro, în timp ce numărul nopților petrecute de turiști în Grecia a ajuns anul trecut la 227 milioane, un avans de 8,2% față de 2017.

Sancțiuni mai drastice pentru șoferii care încalcă regulile de circulație din Croația, ce ajung chiar și la confiscarea vehiculelor CITEȘTE ȘI Sancțiuni mai drastice pentru șoferii care încalcă regulile de circulație din Croația, ce ajung chiar și la confiscarea vehiculelor

Cheltuielile per vizitator s-au situat la 449 euro în 2018, iar durata medie de ședere a unui turist a fost de șase nopți și jumătate.

Totuși, arată studiul INSETE, turismul elen este puternic dependent de principalele sale piețe: Germania, Marea Britanie, SUA, Franța, Italia și Rusia; aproximativ 41,5% din cei care au vizitat Grecia au venit din aceste țări.

viewscnt
Afla mai multe despre
grecia
turism