Decizia este pe fondul dificultăților legate de aprovizionarea cu gaze naturale și al riscului unui deficit.
Hotărârea a fost anunțată în cadrul unei ședințe la care a participat conducerea de facto a regiunii.
Despre instituirea stării de urgență a informat liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, care a precizat că măsura este temporară și vizează stabilizarea situației privind aprovizionarea cu gaze, arată Rador.
Acesta a declarat că problemele sunt generate de întârzieri și încetinirea plăților financiare, de care depind achiziția și livrarea gazului. În contextul unor volume limitate, a fost decisă reducerea furnizării de gaze pentru sectorul industrial, pentru a asigura necesitățile populației.
Pe fondul restricțiilor, potrivit presei din regiune, angajații a trei mari întreprinderi au fost trimiși în șomaj tehnic. Este vorba despre Uzina de Ciment din Râbnița, combinatul textil „Tirotex” și Uzina Metalurgică din Râbnița.
Decretul privind introducerea stării de urgență în economie urmează să fie semnat în perioada următoare și transmis așa-numitului soviet suprem din stânga Nistrului. O ședință pe acest subiect este programată pentru 17 decembrie.
În cadrul reuniunii a fost discutată și situația din sectorul energetic. Așa-numitul ministru al dezvoltării economice, Serghei Obolonik, a raportat întreruperi în furnizarea energiei electrice și a căldurii, înregistrate în zilele de weekend. Potrivit acestuia, defecțiunile au fost provocate de comutări de urgență și declanșări automate ale sistemelor de protecție, ca urmare a evenimentelor din Ucraina, și au fost remediate într-un timp scurt.
Este vorba despre un atac masiv asupra infrastructurii energetice din sudul Ucrainei, produs în noaptea și dimineața zilei de 13 decembrie. Au fost vizate obiective energetice din regiunile Odesa și Nikolaev, ceea ce a dus la întreruperi majore în furnizarea energiei electrice, a căldurii și a apei. Din cauza interconectării tehnologice a rețelelor, aceste evenimente au avut impact și asupra alimentării cu energie în regiunea transnistreană.
Criza energetică din stânga Nistrului continuă să aibă consecințe economice și sociale semnificative, iar perspectivele rămân incerte în lipsa unei soluții stabile pentru aprovizionarea cu gaze.
















