Asigură însă că nu se așteaptă la nicio întrerupere în funcționarea dispozitivelor.
Măsura luată de compania cu o vechime de peste 30 de ani vine în contextul în care va fi de asemenea delistată de pe bursă ca parte a unor planuri de restructurare mai largi, conform AP.
Prețul acțiunilor acțiunilor iRobot s-a prăbușit cu aproape 70%, până la 1,31 dolari, după anunț, arată Hotnews.
Capitolul 11 din Codul Falimentului din SUA permite reorganizarea activităților și este disponibilă pentru orice afacere, indiferent dacă este organizată ca societate pe acțiuni, parteneriat sau întreprindere individuală, precum și pentru persoane fizice. Procedura este mai similară cu cea a insolvenței din România.iRobot s-a confruntat în ultima perioadă cu dificultăți, pe fondul intensificării concurenței, al concedierilor și a scăderii prețului acțiunilor. În 2022, Amazon a anunțat că a ajuns la un acord pentru a cumpăra iRobot pentru aproximativ 1,7 miliarde de dolari, însă tranzacția a fost anulată anul trecut.
Producătorul aspiratoarelor Roomba va fi cumpărat de o companie chineză
Amazon a pus acest lucru pe seama „obstacolelor de reglementare nejustificate și disproporționate”, după ce Uniunea Europeană și-a semnalat opoziția față de tranzacție. Amazon a declarat la momentul respectiv că va plăti iRobot o taxă de reziliere stabilită anterior, în valoare de 94 de milioane de dolari, iar iRobot a anunțat că va trece printr-un proces de restructurare pentru a ajuta la stabilizarea companiei.
iRobot a anunțat acum că va fi achiziționată de Picea printr-un proces supravegheat de instanță. Picea, sau Shenzhen PICEA Robotic, este principalul producător contractual al iRobot. Cu facilități în China și Vietnam, Picea a fabricat și vândut peste 20 de milioane de aspiratoare robotizate.
„Tranzacția ne va consolida poziția financiară și va contribui la asigurarea continuității pentru consumatorii, clienții și partenerii noștri”, a declarat Gary Cohen, CEO-ul iRobot.iRobot a precizat că își va continua activitatea în mod normal pe durata procedurii de faliment și că nu se așteaptă la nicio întrerupere a funcționalității dispozitivelor sale, a programelor pentru clienți, a relațiilor cu partenerii globali, a lanțului de aprovizionare sau a suportului continuu pentru produse.
În general, Comisia Europeană, organul executiv al UE care supraveghează antitrustul, optează pentru remedii care corectează riscurile pentru concurență, în loc să interzică pur și simplu fuziunile.
Achiziția producătorului de aspiratoare iRobot de către Amazon,în valoare de 1,4 miliarde de dolari, urma să fie blocată temporar de autoritățile de reglementare antitrust din UE. Gigantul american de e-commerce a sfidat avertismentul Comisiei Europene conform căruia acordul ar putea restrânge concurența pe piața aspiratoarelor robot, refuzând să ofere remedii pentru a aborda astfel de preocupări
Principalele preocupări ale autorității de reglementare au fost că Amazon ar putea să îi elimine pe rivalii iRobot de pe piața sa online, în special în Franța, Germania, Italia și Spania.
Comisia avertizase anterior că Amazon ar putea fi tentată să saboteze alte aspiratoare robot de pe platforma sa și să își promoveze propriile produse cu etichete precum "Alegerea Amazon" sau "Funcționează cu Alexa". De asemenea, autoritatea de reglementare a mai spus că Amazon ar putea considera că este "profitabil din punct de vedere economic" să elimine rivalii















