Rusia: Restaurantele KFC au fost înlocuite de o copie rusească

Rusia: Restaurantele KFC au fost înlocuite de o copie rusească
scris 26 apr 2023

Primul restaurant Rostic's care înlocuiește marca KFC în Rusia s-a deschis la Moscova, după ce celebrul lanț american de fast-food s-a retras ca răspuns la ofensiva din Ucraina, potrivit AFP.

Unele elemente ale decorului au fost schimbate, iar imaginea colonelului Sanders, emblema brandului, a dispărut. Însă designul logo-ului și al ambalajului, cu dungi roșii și albe, amintește de stilul KFC, scrie Hotnews.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
EXCLUSIV Producătorul texan de film Daniel Cocanougher, care a dus Dragon Ball Z în SUA, intră pe piața imobiliară românească prin achiziția a jumătate din centrele Family Market dezvoltate de Iulian Dascălu în Iași CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Producătorul texan de film Daniel Cocanougher, care a dus Dragon Ball Z în SUA, intră pe piața imobiliară românească prin achiziția a jumătate din centrele Family Market dezvoltate de Iulian Dascălu în Iași

„Semnul se schimbă, dar restaurantul trebuie să-și păstreze autenticitatea”, a declarat Konstantin Kotov, coproprietar al companiei rusești Smart Service, care a cumpărat restaurantele KFC de la grupul american Yum! Brands group în luna aprilie.

Potrivit acestuia, aproximativ 100 de restaurante KFC urmează să fie relansate sub marca Rostic's până la sfârșitul verii. În total, lanțul american avea peste 1.100 de unități în Rusia, care vor fi transformate treptat.

De la începutul atacului rusesc în Ucraina și a sancțiunilor economice împotriva Moscovei, multe companii occidentale mari au părăsit Rusia, fie din motive etice, fie din cauza dificultăților în desfășurarea afacerilor.

Restaurantele McDonald's, simboluri ale sosirii capitalismului american în Rusia la sfârșitul URSS, și cafenelele Starbucks și-au vândut, de asemenea, operațiunile locale unor oameni de afaceri ruși, dar nu și dreptul de a le folosi numele de marcă.

Roxana Licara, Product Marketing Manager EpicVisits: Cea mai mare problemă a cramelor este numărul mic de oameni educați în segmentul viticol CITEȘTE ȘI Roxana Licara, Product Marketing Manager EpicVisits: Cea mai mare problemă a cramelor este numărul mic de oameni educați în segmentul viticol

McDonald's din Rusia a fost înlocuit în iunie anul trecut de „Vkousno i totchka”, iar cafenelele „Stars Coffee”, care ar trebui să înlocuiască Starbucks, au fost deschise în august. Designul și meniurile sunt foarte asemănătoare cu predecesorii lor americani.

Pentru KFC, tranziția este similară. Câteva zeci de clienți au deschis marți după-amiază noul Rostic's din centrul Moscovei.

„Nu simt nicio teamă din cauza plecării multor mărci (din Rusia). Suntem în secolul XXI, există suficiente haine, mâncare și băutură pentru toată lumea”, a declarat Valeria Varyguina, o ingineră de 22 de ani.

Meniul noilor restaurante este identic cu cel al KFC, cu două excepții: sandvișurile Twister și Boxmaster, pentru care compania Yum! Brands deține brevetele, vor fi redenumite Chef-roll și Rostmaster, potrivit noului coproprietar Konstantin Kotov.

„Restul produselor din meniu vor păstra exact aceleași nume și prețuri”, a spus el.

Un lanț de restaurante Rostic's a existat deja în Rusia între 1993 și 2012, dar numele său era scris în chirilică la acea vreme. Acesta a fost cumpărat de Yum! Brands și toate restaurantele sale au fost redenumite KFC în 2012.

Suprataxarea contractelor part-time, oprită CITEȘTE ȘI Suprataxarea contractelor part-time, oprită

Pentru mulți, reînvierea Rostic's, care a fost primul lanț de restaurante fast-food deschis în Rusia post-sovietică, amintește, prin urmare, de primii ani de după căderea URSS.

„Este o amintire din copilărie, au mai fost aici și s-au întors”, spune Evgheni Lazarev, un informatician în vârstă de 31 de ani care a venit în oraș pentru a lucra la proiect.

viewscnt
Afla mai multe despre
kfc
rusia