Rusia înăsprește pedepsele pentru companiile străine care vor să plece

Rusia înăsprește pedepsele pentru companiile străine care vor să plece
scris 17 oct 2024

Companiile străine care vor să părăsească Rusia vor fi forțate să acorde un discount de „exit” mai mare pentru a primi aprobarea să își vândă afacerile din țară. Va fi crescută de asemenea și „contribuția voluntară” către Trezoreria de stat de la Moscova, relatează The Moscow Times.

Anunțul a fost făcut joi de ministerul rus al finanțelor Anton Siluanov, după ce informații în acest sens au apărut inițial în presa locală, arată Hotnews.

Urmărește-ne și pe Google News
UniCredit declanșează o schemă de pensionări voluntare CITEȘTE ȘI UniCredit declanșează o schemă de pensionări voluntare

„Discountul în cazul străinilor va crește de la 50% la 60%”, a precizat acesta. Ca ministru al finanțelor Siluanov are în subordine directă comisia de la Moscova care aprobă sau respinge vânzarea de active străine unor companii locale. El ocupă de asemenea funcția de președinte al comisiei.

Ministrul rus a precizat de asemenea că pentru firmele care vor să plece contribuția „voluntară” care se face o singură dată Trezoreriei ruse va crește „imediat de la 15% la 25%”. El a precizat că în 2025 această contribuție va fi majorată cu încă 5% iar în 2026 urmează să ajungă la 35%.

Siluanov nu a comentat informațiile potrivit cărora săptămâna trecută președintele Vladimir Putin a aprobat pentru prima oară vânzări ale unor active străine de peste 50 de miliarde de ruble (aproximativ 520 de milioane de dolari).

Guvernul de la Atena lansează întrebarea: „Cine ne va mai culege măslinele?” CITEȘTE ȘI Guvernul de la Atena lansează întrebarea: „Cine ne va mai culege măslinele?”

Sute de companii occidentale au anunțat că vor părăsi piața rusă imediat după declanșarea invaziei în Ucraina iar numărul lor doar a crescut de atunci.

Confruntat cu un veritabil exod al capitalului străin, guvernul rus a introdus în 2022 măsuri care obligă companiile străine să ofere discounturi mari oamenilor de afaceri locali care vor să le preia activitățile. Tot atunci a fost introdusă și așa-zisa „contribuție voluntară” la bugetul de stat pentru firmele care vor să plece.

Zabka, grupul care se extinde puternic în România cu brandul Froo, a lansat pe Bursa de la Varșovia cel mai mare IPO din ultimii ani. Acțiunile deja urcă CITEȘTE ȘI Zabka, grupul care se extinde puternic în România cu brandul Froo, a lansat pe Bursa de la Varșovia cel mai mare IPO din ultimii ani. Acțiunile deja urcă

Aceste lucruri sunt posibile întrucât orice tranzacție de acest tip trebuie aprobată întâi de ministerul de finanțe de la Moscova, care refuză să își dea acordul dacă firmele străine nu acceptă condițiile impuse.

viewscnt
Afla mai multe despre
rusia
firme