Parlamentul Letoniei a adoptat măsuri legislative prin care limba rusă va fi limitată pe piața muncii și interzisă pe ecranele ATM-urilor bancare în această țară fostă republică sovietică, transmite agenția EFE.
Un prim amendament adoptat în acest sens la Legea Muncii stabilește că solicitanților de locuri de muncă nu li se va mai putea cere cunoașterea unei limbi străine drept condiție pentru angajare, cu excepția cazurilor în care necesitatea cunoștințelor de limbi străine este justificată în anunțul de angajare, arată Agerpres.
Deși prevederea nu face vreo referire explicită la limba rusă, în practică ea vizează angajatorii ce solicită cunoașterea acestei limbi. Deși Letonia are o minoritate rusă numeroasă, relațiile sale cu Rusia sunt considerabil diminuate în contextul războiului din Ucraina, necesitatea cunoașterii limbii ruse fiind astfel dificil de justificat de companiile letone.
Într-un alt amendament, parlamentul de la Riga a votat interzicerea utilizării limbii ruse pe interfețele de utilizator ATM. Dispoziția legală în acest sens, care din nou nu menționează explicit limba rusă, precizează că informațiile de pe ecranele bancomatelor pot fi oferite doar în limbile oficiale ale statelor membre în UE sau candidate la aderare și ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
Măsura va intra în vigoare pe 30 ianuarie 2025.
Letonia și celelalte două state baltice foste republici sovietice (Lituania și Estonia) au relații tensionate cu Moscova, ele remarcându-se printre țările cele mai active în susținerea militară a Ucrainei în războiul cu Rusia. Ele oferă astfel Kievului cel mai substanțial ajutor raportat la propriul PIB, respectiv 1,4% din PIB Lituania, 1,1% Letonia și 1,3% Estonia.
De asemenea, aceste trei țări acum membre ale UE și NATO solicită cele mai radicale sancțiuni împotriva Rusiei.