Grecia, care este obligată, potrivit Planului european de suficiență a gazelor, să acopere nevoile Bulgariei și României cu exporturi în cazul apariției unor probleme de furnizare, a anunțat că se bazează pe livrările prin gazoductul TAP și pe cele de gaz natural lichefiat (LNG) pentru a compensa deficitul creat în cazul unei întreruperi a alimentării cu gaze rusești. Premierul elen Kyriakos Mitsotakis a fost informat de Ministerul Mediului și Energiei, în cadrul unei reuniuni de urgență la care au participat și principalele companii din sector, cu privire la scenariile alternative în cazul unei întreruperi de gaze reduse sau complete din Rusia.
De ce este important: Guvernul maghiar a declarat stare de urgență în sectorul energetic și a interzis exportul de produse energetice, precum electricitatea sau gazele naturale, dar și a lemnului de foc. Decizia, care urmează să intre în vigoare începând cu luna august, afectează și piața din România, care importă de obicei iarna gaze din Ungaria, țară care deține o capacitate de depozitare de 2 ori mai ridicată decât cea autohtonă. În prezent autoritățile de la București negociază achiziția de gaze din surse alternative, din Azerbaidjan, dar și din terminalele din Turcia sau Grecia. Deja, o parte din gazul importat prin Negru Vodă nu mai este numai gaz rusesc, ci are și alte surse de proveniență, inclusiv din Grecia.
Mai este important: Decizia Ungariei de a interzice exporturile de gaze după declararea stării de urgență energetică a fost luată fără notificarea Comisiei Europene și ar putea fi nejustificată, a transmis comisarul european pentru energie, Kadri Simson, citat de publicația de specialitate ICIS. Restricționarea exporturilor către alte state membre poate fi impusă doar pentru a proteja ordinea publică sau sănătatea, dar nu și din motive economice, susține oficialul UE.
În ultima săptămână, companiile din România au importat cantități record de gaze pentru acest an, care au ajuns și la aproape 150 GWh/zi.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORA Un tribunal rus a anulat decizia de închidere a terminalului CPC, prin care este importat țiței kazah în RomâniaSurse din piață au declarat, pentru Profit.ro, că prin punctul de la Negru Vodă a fost importat nu numai gaz rusesc provenit din Turk Stream, ci și gaz din surse alternative.
Publicația de specialitate ICIS susține că importurile ridicate din ultimele zile ar putea include și volumele importate de gaz natural lichefiat (LNG) din Grecia.
Datele publicate de operatorul grec de transport de gaze DESFA indică o creștere a exporturilor fizice prin punctul de frontieră greco-bulgar Sidirokastro, la o valoare de 140 GWh/zi pe 12 iulie, cu 40 GWh/zi mai mare decât la începutul lunii.
Datele ICIS arată, de asemenea, o intensificare a activității terminalului grecesc Revithousa, în luna iulie fiind deja descărcate 4 cargo-uri, cel puțin alte 2 fiind așteptate până la sfârșitul lunii. În iulie 2021, doar 2 cargouri LNG au fost descărcate în respectivul terminal.
Săptămâna trecută a fost inaugurat interconectorul de gaze Grecia - Bulgaria, care permite reexportarea gazelor naturale din Azerbaidjan sau a celor lichefiate inclusiv către România.
CITEȘTE ȘI Iohannis a promulgat o lege care amână dezvoltarea aeroportului Otopeni cu șase aniÎn cadrul reuniunii de urgență a Executivului de la Atena au fost prezentate toate datele privind producția, importul, exportul și stocararea de gaze, concluzia fiind că situația Greciei este una mai bună decât cea a altor state UE.
La terminalul Revithousa a fost instalat un nou rezervor plutitor de LNG, crescând capacitatea de stocare la peste 380.000 de metri cubi, comparativ cu cei 225.000 actuali.
FSRU, terminalul plutitor de stocare și regazificare a gazelor naturale lichefiate din Alexandroupoli, nu va deveni funcțional înainte de jumătatea anului 2023, ceea ce înseamnă că nu poate încă să majoreze volumele necesare pentru aprovizionarea cu energie a Greciei și țărilor balcanice vecine.
Acesta este motivul pentru care, potrivit Euractiv, Executivul elen a decis redeschiderea mai multor centrale pe lignit și utilizarea păcurei în locul de gazelor naturale în centralele de 1,7 GW care pot funcționa cu combustibil alternativ.