Thailanda a anunțat că va elimina din februarie carantina obligatorie pentru călătorii veniți în țară, după ce a reimpus această măsură la sfârșitul lunii decembrie, ca urmare a răspândirii în lume a variantei Omicron a coronavirusului, relatează EFE.
Turiștii internaționali pot solicita viză începând cu 1 februarie, a anunțat purtătorul de cuvânt guvernamental, Taweesin Visanuyothi, într-o nouă tentativă a autorităților de a impulsiona sectorul turistic, grav afectat de impactul pandemiei de COVID-19, scrie Agerpres.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Eliminarea carantinei a fost extinsă solicitanților de viză de toate naționalitățile, iar turiștii trebuie să facă dovada rezervării la un hotel pentru prima noapte și să se supună la două teste pentru detectarea COVID-19, unul la intrarea în țară și al doilea în a cincea zi a sejurului.
Thailanda a decis în noiembrie să redeschidă frontierele, care au fost închise la începutul pandemiei, pentru turiștii vaccinați cu schema completă și a renunțat la obligativitatea respectării unei săptămâni de carantină.
Totuși, pe 21 decembrie, în plină vacanță de sfârșit de an, Thailanda a reintrodus o carantină obligatorie de șapte zile în urma răspândirii globale a variantei Omicron.
Țara asiatică, care la sfârșitul lunii decembrie raporta 3.000 de contagieri pe zi, a înregistrat o recrudescență, depășind în ultimele săptămâni 8.000 de cazuri zilnice.
Turismul reprezintă a cincea parte a Produsului intern brut (PIB) thailandez în condiții de normalitate, însă anul trecut Thailanda a primit doar 197.372 de turiști străini, față de cei peste 39 de milioane care au vizitat țara în 2019, înainte de pandemie