SpaceX scrie istorie. Premieră în spațiu

SpaceX scrie istorie. Premieră în spațiu
scris 25 aug 2024

Compania SpaceX fondată de Elon Musk se pregătește să organizeze prima ieșire în spațiu la care vor participa cetățeni privați, o operațiune care va fi una dintre cele mai riscante ale companiei, potrivit Wall Street Journal. Doi membri ai unui echipaj de patru persoane vor efectua plimbarea, care este menită să testeze noile costume spațiale dezvoltate de companie.

Misiunea, denumită Polaris Dawn, este finanțată de Jared Isaacman, un miliardar din domeniul tehnologiei care a plătit și pentru un zbor cu SpaceX efectuat în urmă cu aproximativ trei ani, arată G4Media.

Urmărește-ne și pe Google News
Încep testele - Românii vor primi un prototip de Carte Electronică de Identitate. Unde vor fi emise prima dată CITEȘTE ȘI Încep testele - Românii vor primi un prototip de Carte Electronică de Identitate. Unde vor fi emise prima dată

Echipajul format din patru persoane al misiunii Polaris Down a ajuns deja în Florida la începutul acestei săptămâni în vederea primei misiuni spațiale private în cadrul căreia se va organiza o activitate extravehiculară, un pas istoric în ceea ce înseamnă turismul spațial, având în vedere că astfel de activități erau realizate numai de astronauți și numai după o pregătire prealabilă riguroasă, relatează Reuters.

Multimiliardarul american Jared Isaacman, Scott Poteet, un fost pilot de vânătoare, și două angajate SpaceX, Anna Menon și Sarah Gillis, vor forma echipajul misiunii Polaris Down, cea în care se vor testa nu doar noile costume spațiale create de SpaceX, ci și capacitatea turiștilor spațiali de a efectua activități extravehiculare.

Newpharma și-a lansat platforma online și pe piața din România CITEȘTE ȘI Newpharma și-a lansat platforma online și pe piața din România

Misiunea va fi, de asemenea, un test important pentru Elon Musk, multimiliardarul american cu origini sud-africane, care nu a făcut niciodată un secret din faptul că intenționează să folosească turismul spațial pentru a strânge fondurile necesare construirii unei colonii marțiene.

Costurile misiunii Polaris Down au fost suportate de Jared Isaacman, fondatorul companiei Shift4 Payments, a cărui avere este estimată la peste 2 miliarde de dolari. Acesta a refuzat să facă publice detaliile legate de costurile misiunii, însă se estimează că este vorba despre o sumă în dolari formată din nouă cifre.

Tot el este cel care a investit o sumă consistentă, alături de SpaceX, pentru crearea noilor costume spațiale care vor fi testate peste numai o săptămână.

Patinoarul artificial din Galați va fi extins, modernizat și dotat cu panouri fotovoltaice CITEȘTE ȘI Patinoarul artificial din Galați va fi extins, modernizat și dotat cu panouri fotovoltaice

Lansarea va avea loc în data de 26 august, de la Centrul Spațial Kennedy din Florida, iar misiunea va dura nu mai puțin de șase zile, un nou record pentru turismul spațial. Activitatea extravehiculară, la care vor participa doar Isaacman și Gillis, este programată pentru a treia zi a misiunii.

Până în prezent, doar astronauții profesioniști din SUA, URSS, China, Canada și Uniunea Europeană au efectuat misiuni extravehiculare.

Misiunea Polaris Down va fi și prima care va duce un echipaj la o distanță de 1.400 de kilometri față Terra, cea mai mare distanță atinsă de un echipaj uman de la demararea programului Apollo (ca o comparație, Stația Spațială Internațională se află la o altitudine de numai 400 de kilometri).

Astfel, echipajul umane va străbate centura de radiații Van Allen, o ocazie ideală pentru a studia efectele radiațiilor spațiale asupra corpului uman.

Elveția oferă recompense de zeci de mii de dolari pentru cine știe cum să scoată muniții din lac CITEȘTE ȘI Elveția oferă recompense de zeci de mii de dolari pentru cine știe cum să scoată muniții din lac

Polaris Down este doar prima misiune a programului Polaris, program finanțat de miliardul Jared Isaacman. O a doua misiune, a cărei dată nu a fost stabilită încă, își propune să mute telescopul spațial Hubble pe o orbită mai înaltă, astfel încât durata acestuia viață să prelungită cu cel puțin 10-20 de ani.

Cea de a treia și ultima misiune a programului Apollo va însemna zborul cu o rachetă Starship, creată de SpaceX. Aceasta nu va avea loc însă decât după ce Starship va fi efectuat circa 100 de zboruri comerciale, pentru a-și dovedi fiabilitatea.

viewscnt
Afla mai multe despre
spacex
musk