Webb, RetuRo: Aproape 80% dintre recipientele SGR puse pe piață au fost returnate de către consumatori, în august

Webb, RetuRo: Aproape 80% dintre recipientele SGR puse pe piață au fost returnate de către consumatori, în august
scris 15 oct 2024

Aproape 80% dintre recipientele SGR puse pe piață au fost returnate de către consumatori, iar 137.000 de tone au fost vândute reciclatorilor, a declarat, în cadrul evenimentului Climate Change Summit, directoarea generală a RetuRo, Gemma Webb.

"Implementarea Sistemului de Garanție-Returnare este foarte nouă în România, de mai puțin de un an. Acest sistem pune bazele unei economii circulare pentru ambalarea băuturilor aici, în România și este primul de acest fel și cel mai complex sistem de economie circulară din țară. Când ne uităm la ceea ce facem aici, în România, în ceea ce privește implementarea Sistemului de Garanție -Returnare, putem să spunem că este cel mai mare sistem complet integrat de returnare a depozitelor la nivel global și al doilea ca mărime din Europa. De ce spun asta? Pentru că atunci când ne uităm la România și la complexitatea țării, avem o geografie uriașă, cu 19 milioane de cetățeni, 80.000 de retaileri, 4.000 de producători și importatori, toți lucrând împreună pentru a menține acest sistem viu (...) Am obținut rezultate fantastice într-un interval de timp foarte scurt. Ne uităm la luna august și vedem că, dintre toate recipientele pentru băuturi puse pe piață, 78% au fost returnate de către consumatori. Acestea au fost colectate de RetuRo și sortate în diferite materiale, compactate în baloturi și vândute către reciclatori", a afirmat Webb.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Alexandrion Group își întărește echipa de conducere CITEȘTE ȘI FOTO Alexandrion Group își întărește echipa de conducere
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Potrivit datelor prezentate de reprezentanta RetuRo, până în prezent, peste 2,3 miliarde de ambalaje cu sigla SGR au fost colectate în România, scrie Agerpres.

"Toate aceste materiale au fost colectate, sortate în funcție de material, de culoare, compactate în baloturi și apoi vândute în peste 137.000 de tone către reciclatori. Ce înseamnă asta? Acel material, acea resursă cu adevărat valoroasă, este pe drum înapoi pentru a produce ambalaje în loc. Aceasta înseamnă adevărata economie circulară. Când ne uităm la consumatorul român, vedem că există o conștientizare de 97% a Sistemului de Garanție-Returnare în România, astăzi. Nouă din zece persoane l-au încercat cel puțin o dată, iar mai mult de 70% îl folosesc în mod continuu (...) În România, am început acum doi ani, am implementat acum un an și, în aproape zece luni am avut o rentabilitate de 78%, ceea ce este fantastic. Implementarea Sistemului de Garanție-Returnare va permite României să atingă ratele de reciclare stabilite de UE. Din punct de vedere istoric, ratele de reciclare sunt, în general, în jur de 13%. Lucrul minunat la acest proiect îl puteți vedea, de fapt, pe străzile din orașe și din mediul rural, unde nu mai vedem sticle", a punctat Gemma Webb.

Șefa RetuRo a menționat, totodată, că centrele de numărare și sortare, deschise la nivel național, au capacitatea de a număra și sorta șapte miliarde de ambalaje SGR, din sticlă, plastic și aluminiu.

ANPC a controlat peste o mie de comercianți de produse textile și a dat amenzi de circa 3,4 milioane lei CITEȘTE ȘI ANPC a controlat peste o mie de comercianți de produse textile și a dat amenzi de circa 3,4 milioane lei

"Avem peste 800 de oameni care lucrează în RetuRo și asta înseamnă 800 de locuri de muncă "verzi". Așadar, impactul nu este doar atingerea țintelor de reciclare și a avea o Românie mai ecologică, dar are și un impact economic", a susținut Webb.

RetuRo Sistem Garanție Returnare (SGR) este o companie non-profit, ceea ce înseamnă că eventualul profit realizat în urma colectării de ambalaje de băuturi va fi reinvestit, exclusiv, în dezvoltarea SGR.

Compania a fost creată de un consorțiu de trei acționari privați - Asociația Berarii României pentru Mediu (30%), Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) și Asociația Retailerilor pentru Mediu (20%) - și un acționar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (20%).

viewscnt
Afla mai multe despre
sgr
webb