Veniturile eMAG au depășit 1 miliard de dolari în primul semestru. Creșterea a încetinit însă puternic

Veniturile eMAG au depășit 1 miliard de dolari în primul semestru. Creșterea a încetinit însă puternic
scris 25 nov 2021

Grupul eMAG și-a majorat veniturile cu 4% în primul semestru al anului fiscal curent, la 1,028 miliarde de dolari. Ritmul de creștere a încetinit însă considerabil comparativ cu anul trecut, când restricțiile impuse pe fondul pandemiei au condus la o adevărată explozie a comenzilor online.

În primul semestru al anului fiscal anterior (perioada aprilie-septembrie 2020), veniturile grupului au urcat cu 70% de la an la an.

Urmărește-ne și pe Google News

Creșterile procentuale privesc avansul calculat în moneda locală și exclud impactul fuziunilor și achizițiilor.

Prosus, acționarul majoritar al eMAG și OLX, vrea să își extindă afacerile din sectorul auto, inclusiv în Europa de Est CITEȘTE ȘI Prosus, acționarul majoritar al eMAG și OLX, vrea să își extindă afacerile din sectorul auto, inclusiv în Europa de Est

“eMAG a crescut cu 4%, generând venituri de 1 miliard de dolari în primele șase luni. Acest lucru este remarcabil, având în vedere performanța excepțională de anul trecut, pe fondul impulsului puternic dat de pandemia COVID-19”, a comentat rezultatele grupului Basil Sgourdos, directorul financiar al Prosus, acționar majoritar eMAG.

În ultimele 18 luni, veniturile eMAG au urcat cu aproximativ 60%, a precizat Sgourdos.

eMAG a trecut pe pierdere în semestrul fiscal încheiat la 30 septembrie, cu un rezultat operațional negativ de 11 milioane de dolari, comparativ cu un profit operațional de 24 milioane de dolari în perioada similară a anului trecut.

Valoarea brută a mărfurilor (GMV) vândute pe platformele grupului a crescut cu 6% (+4% în monedă locală) și a atins 1,233 miliarde de dolari, de la 1,160 miliarde de dolari în perioada aprilie-septembrie 2020.

Bârlad intră \ CITEȘTE ȘI Bârlad intră "în rândul lumii" - are primul centru comercial, Bârlad Value Centre

Grupul eMAG are în portofoliu brandul eMAG, retailerul online de fashion Fashion Days, magazinul specializat în produse IT și electronice PC Garage, compania românească de curierat rapid Sameday Delivery, atelierul de reparații Depanero, agenția de marketing online Conversion Marketing, platforma de livrări mâncare la domiciliu Tazz by eMAG, compania de software Zitec și, din octombrie, brandul Freshful, un hipermarket online cu produse alimentare.

Prosus, companie desprinsă din grupul sud-african Naspers în 2019, controlează aproximativ 80% din eMAG, restul acțiunilor fiind deținute de omul de afaceri Iulian Stanciu. 

Prosus evaluează eMAG la 4,1 miliarde de dolari, reprezentând 10,8% din valoarea portofoliului său de active nelistate la bursă, de 37,8 miliarde de dolari.

Profit.ro a relatat recent că Dante International, administratorul eMAG, a fost capitalizat cu 50 milioane de euro, banii urmând să susțină programul de investiții de 3,2 miliarde de lei al companiei, anunțat în prima parte a anului.

viewscnt
Afla mai multe despre
emag
vanzari emag
venituri emag
prosus