Statele membre UE au aprobat o propunere a Comisiei Europene de a interzice bisfenolul A (BPA) în materialele care intră în contact cu produsele alimentare (MCA), decizia fiind luată pe baza celor mai recente dovezi științifice și în vederea protejării sănătății cetățenilor și a asigurării celor mai înalte standarde de siguranță alimentară, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Aceasta înseamnă că, după o perioadă de eliminare treptată, nu va mai fi permisă utilizarea substanței chimice respective în aceste produse în UE, transmite Agerpres.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Decizia se bazează pe o evaluare științifică efectuată de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA), care a concluzionat că BPA a avut „efecte nocive potențiale asupra sistemului imunitar”.
Această interdicție se va aplica în principal utilizării BPA în ambalaje, cum ar fi materialul de acoperire utilizat la cutiile metalice. Utilizarea BPA în articole de consum precum sticlele din plastic reutilizabile pentru băuturi, răcitoarele de apă sau alte articole de bucătărie va fi de asemenea interzisă.
Interdicția, care a fost propusă în urma unei consultări publice și a unor ample discuții cu toate statele membre, va fi adoptată în mod oficial după o perioadă de control de către Parlamentul European și Consiliu și va intra în vigoare la sfârșitul anului 2024.
În cazurile în care nu există alternative sigure și perioade de tranziție se vor aplica excepții limitate, dacă acestea nu prezintă un risc pentru consumatori. Acest lucru va permite industriei să se adapteze și să evite eventualele perturbări ale lanțului alimentar.