Selgros a investit 4 milioane euro într-un centru de distribuție pentru HoReCa

Selgros a investit 4 milioane euro într-un centru de distribuție pentru HoReCa
scris 22 iul 2015

Selgros România, care deține o rețea de 19 magazine cash&carry, a investit aproximativ 4 milioane euro într-un centru de distribuție exclusiv pentru clienții HoReCa (hoteluri, restaurante și catering) din București și împrejurimi, a anunțat compania.

Centrul de distribuție are 3.500 metri pătrați și este situat lângă magazinul din Pantelimon.

Urmărește-ne și pe Google News

„Am constatat în ultima vreme o tendință tot mai accentuată în rândul proprietarilor și managerilor de unități horeca de a renunța să se mai ocupe personal de aprovizionare, preferând să își dedice aproape tot timpul miezului afacerii lor, bucătăria și servirea clienților. De aceea mulți aleg să se aprovizioneze de la firme de distribuție și să folosească timpul și resursele cheltuite pentru aprovizionare în eficientizarea afacerii lor. În condițiile în care în acest moment nu există în România o firmă de distribuție care să poată oferi un sortiment atât de larg ca noi (peste 45.000 de articole), și pentru că putem folosi know-how din cadrul Holdingului TransGourmet, suntem siguri că putem valorifica această oportunitate de a ne extinde afacerile și pe acest canal de desfacere”, a declarat Adrian Dragomir, Director Distribuție Selgros Cash&Carry România.

Clienții au la dispoziție mai multe modalități de a plasa comenzile, atât prin platforma online, e-mail, cât și prin telefon sau prin intermediul reprezentanților de vânzări. În curând, Selgros va lansa și aplicația smartphone pentru comenzi care va face și mai accesibil acest proces.

Rețeaua Selgros Cash&Carry este prezentă în România din 2001 și deține 19 magazine în București, Brașov, Iași, Târgu Mureș, Oradea, Cluj, Ploiești, Timișoara, Craiova, Bacău, Galați, Brăila, Arad, Suceava și Constanța.

Compania este parte a Transgourmet Holding AG, a doua cea mai mare rețea cash&carry și comerț en-gros din Europa, cu operațiuni în Elveția, Franța, Germania, Polonia, România și Rusia. În 2013, grupul avea un total de 22.300 de angajați și venituri de circa 6,8 miliarde euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
selgros
investitie
distributie
horeca