România, cea mai mare creștere anuală a vânzărilor cu amănuntul

România, cea mai mare creștere anuală a vânzărilor cu amănuntul
scris 6 aug 2024

Volumul comerțului cu amănuntul a crescut cu 0,1% în Uniunea Europeană și a scăzut cu 0,3% în zona euro, în iunie, comparativ cu perioada similară din 2023, iar România a avut cel mai semnificativ avans, conform datelor publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, cea mai mare creștere a volumului comerțului cu amănuntul în iunie, comparativ cu perioada similară din 2023, s-a înregistrat în România (10,2%), Luxemburg (7,9%) și Croația (5,4%) iar cele mai semnificative scăderi au fost în Belgia (minus 7,3%), Estonia (minus 4,1%) și Austria (minus 3,9%), scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
METRO România are un nou CEO CITEȘTE ȘI METRO România are un nou CEO

În UE, vânzările de alimente, băuturi și tutun au scăzut cu 0,5%, în timp ce vânzările de produse non-alimentare au crescut cu 0,7%, iar cele de combustibili auto cu 0,5%.

Volumul comerțului cu amănuntul a scăzut cu 0,3% în zona euro și cu 0,1% în Uniunea Europeană, în iunie, comparativ cu luna precedentă, când s-a înregistrat un avans de 0,1% atât în UE cât și în zona euro.

În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, cea mai mare creștere a volumului comerțului cu amănuntul în iunie, comparativ cu luna precedentă, s-a înregistrat în România (1,8%), Bulgaria (1,4%) și Danemarca (1%), cele mai semnificative scăderi fiind în Croația (minus 2,7%), Austria (minus 2,3%), Letonia și Lituania (ambele cu minus 1,7%).

În UE, vânzările de alimente, băuturi și tutun au scăzut cu 1%, cele de produse non-alimentare au rămas stabile, în timp ce vânzările de combustibili auto au crescut cu 0,6%.

Conform datelor Institutului Național de Statistică, în România volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete), serie brută, a crescut, pe ansamblu, cu 0,9%, în iunie 2024, comparativ cu luna anterioară, datorită avansului înregistrat la comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (+5,7%) și la vânzările de produse nealimentare (+0,3%). Vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun au scăzut cu 0,8%.

Marea Britanie – Cererea slabă pentru vehicule electrice afectează vânzările de mașini noi în 2024 CITEȘTE ȘI Marea Britanie – Cererea slabă pentru vehicule electrice afectează vânzările de mașini noi în 2024

Ca serie ajustată, s-a majorat, pe ansamblu, cu 1,9%, datorită creșterii înregistrate la comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (+4,4%), vânzările de produse nealimentare (+1,9%) și la vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun (+0,1%).

Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete), serie brută, în luna iunie 2024, comparativ cu luna iunie 2023, a înregistrat o apreciere, pe ansamblu, de 9,4%, datorită creșterii consemnate la vânzările de produse nealimentare (+11,9%), comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (+9,7%) și la vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun (+6,2%).

Ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, a înregistrat o creștere, pe ansamblu, cu 10%, datorită creșterii înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+13,3%), comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (+10,2%) și la vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun (+5,7%).

viewscnt
Afla mai multe despre
românia
eurostat
vanzari