FOTO Carrefour adaugă noi produse la reduceri în România

FOTO Carrefour adaugă noi produse la reduceri în România
scris 6 aug 2024

Retailerul francez Carrefour transmite că prelungește specificul platformei de reduceri „Minus la sută", lansată în luna mai, adăugând încă 500 noi produse, la un total de circa 1.700 de produse la preț redus.

Compania, care operează în România cu mai multe firme, a înregistrat în 2023, pe piața locală, afaceri de circa 17 miliarde lei, de la 14,7 miliarde lei în 2022.

Urmărește-ne și pe Google News
GRAFIC Vânzările retail accelerează din nou. Cea mai ridicată dinamică din ultimii trei ani CITEȘTE ȘI GRAFIC Vânzările retail accelerează din nou. Cea mai ridicată dinamică din ultimii trei ani

Recent, Carrefour a lansat în România un program național prin care spune că oferă reduceri de până la 20% la peste 1.200 de produse.

Lansată sub denumirea „Minus la sută", măsura de preț este disponibilă în toate magazinele Carrefour de tip Hipermarket și Market din țară, precum și online, în platformele de livrare rapidă unde compania este prezentă. 

TABEL România cade în clasamentul țărilor cu cel mai ieftin internet. Ce tarife sunt în alte țări CITEȘTE ȘI TABEL România cade în clasamentul țărilor cu cel mai ieftin internet. Ce tarife sunt în alte țări

Compania mai spune că reducerile vor fi aplicate în mod constant, nu doar pe o perioadă limitată, cu posibilitatea de extindere a valabilității programului,

Profit.ro a relatat recent că punctul central al investițiilor Carrefour din regiune este România, în timp ce în Polonia, unde retailerul este de asemenea prezent pe piață, rețeaua de francize se reduce din cauza concurenței puternice.

FOTO Carrefour adaugă noi produse la reduceri în România

Astfel, România a fost, în detrimentul Poloniei, principala destinație din regiune a investițiilor Carrefour în 2023,  retailerul încheind anul cu peste 40 de magazine noi, în toate formatele existente. Au fost deschise două noi hipermarketuri, însă creșterea a venit în special din extinderea rețelei de magazine de proximitate.

DOCUMENT Cel mai mare investitor și dezvoltator de centre comerciale din Europa Centrală și de Est anunță că este supus inspecțiilor fiscale declanșate de statul român CITEȘTE ȘI DOCUMENT Cel mai mare investitor și dezvoltator de centre comerciale din Europa Centrală și de Est anunță că este supus inspecțiilor fiscale declanșate de statul român

Carrefour a obținut recent aprobarea Consiliului Concurenței pentru preluarea hipermarketurilor Cora, tranzacția fiind finalizată. Rebrandingul a început însă anul acesta, astfel că numărul de locații Carrefour de pe piața locală nu reflectă tranzacția.

Odată cu achiziția operațiunilor Romania Hypermarche SA, Carrefour ajunge la aproximativ 450 de magazine, în 113 orașe din țară și ajunge în top trei jucători de pe piața de retail din România, cu peste 17.000 de angajați. 

Pentru a-și spori competitivitatea prețurilor în mediul actual, sensibil la inflație, Carrefour se concentrează pe dezvoltarea produselor cu marcă proprie. Retailerul țintește o cotă de 40% a mărcilor private în vânzările de alimente până în 2026, în timp ce anul trecut a reușit să crească cota mărcilor private în vânzările de alimente cu peste 3 puncte procentuale, de la 33% la 36%.
 
viewscnt
Afla mai multe despre
carrefour
retailer
lant retail
carrefour romania
cora