Reprezentanții hipermarketurilor și malluri-urilor au fost convocați de prefectul și primarul general al Capitalei pentru a discuta despre măsurile speciale ce vor fi introduse în toate magazinele în următoarea perioadă, în contextul sărbătorilor de iarnă - de la interzicerea folosirii coșurilor de cumpărături, până la limitarea numărului de clienți. Astfel de măsuri sunt însă estimate să fie introduse la nivel național, iar exemplul Capitalei este deja preluat în Dâmbovița și Argeș, cum poate fi văzut mai jos.
Mall-urile și supermaketurile din București vor limita accesul clienților, pentru a evita aglomerația, a anunțat prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, la finalul unei întâlniri cu reprezentanții centrelor comerciale și ai marilor magazine.
CITEȘTE ȘI Avantaj Client 8.087 euro TVA inclus pentru Sprinter 314 CDI Furgon, 11 mc, cu tracțiune față. Îndreaptă-te spre reușită!El a mai spus că a discutat cu reprezentanții supermarketurilor și ai mall-urilor să permită intrarea în magazin a unui anumit număr de oameni, pentru a evita aglomerația. "Practic, vor limita numărul de clienți care vor intra în mall sau supermarket la suprafața magazinului", a spus prefectul Capitalei.
Printre măsurile discutate sunt:
- renunțarea la coșurile mici de mână, iar în locul lor să fie folosite cărucioarele care sunt mai mari și permit distanțarea socială mai ales în zona caselor de marcat, acolo unde se produc aglomerările
- montarea mai multor dispensere cu dezinfectant
- sfătuirea clienților să poarte mască și să păstreze distanță
În plus, în perioada următoare vor avea loc mai multe controale din partea autorităților.
CITEȘTE ȘI FOTO Lanțul de supermarketuri Tesco, avertisment în limba română pentru "hoți din magazine"Prefectul de Dâmbovița, Aurelian Popa, cere la rândul său marilor magazine să renunțe la coșurile de mână, în perioada sărbătorilor, să limiteze accesul clienților pentru a evita aglomerația și să "evite promovarea unor promoții, vânzări accelerate ale unor produse care ar putea genera un flux mare de cumpărători”. Măsuri similare au fost deja luate în Argeș, prin decizie a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.
Președintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Dâmbovița, prefectul Aurelian Popa, a solicitat "o atenție deosebită organizării activității” în marile centre comerciale, astfel încât măsurile sanitare prevăzute atât de Ordinul comun al Ministerului Sănătății și al Ministerului Afacerilor Interne privind prevenirea răspândirii SARS-CoV-2 să fie puse în aplicare informează, vineri, Prefectura Dâmbovița.
CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Proteste spontane ale comercianților din Piața Crângași din București, dar și la Timișoara, Piatra Neamț, Pitești, Suceava Conform sursei citate, prefectul a cerut reprezentanților marilor magazine să respecte "cu strictețe” prevederile legale, dar și să dispună "măsuri proprii, proactive”, cum ar fi eliminarea coșurilor de mână și folosirea exclusivă a cărucioarelor în incinta magazinelor, pentru a crește distanța fizică dintre clienți, monitorizarea atentă a numărului de cumpărători care se pot afla simultan în incinta magazinului, "mergând până la limitarea accesului în magazin peste un anumit număr prestabilit pentru fiecare incintă și care poate asigura respectarea distanțării fizice”, precum și "evitarea promovării unor promoții, vânzări accelerate ale unor produse care ar putea genera un flux mare de cumpărători”.
Prefectul recomandă totodată marilor magazine să crească numărul angajaților, astfel încât să fie deschise cât mai multe case de marcat și să trimită pe raioane angajați "care să se asigure că nu sunt create aglomerări ad-hoc și care să-i îndrume pe cumpărători la casele de marcat pentru a se crea o încărcătură echilibrată a acestora”.
"Operatorii economici în cauză au fost înștiințați că, în perioada următoare, vor fi intensificate acțiunile de control pentru verificarea respectării măsurilor de siguranță sanitară, iar dacă vor fi constatate abateri, deficiențe sau un management defectuos al acestora, după aplicarea sancțiunilor prevăzute de lege, se va lua în calcul adoptarea în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență a unor măsuri restrictive ce pot merge până la limitarea programului de funcționare între anumite intervale orare sau zile ale săptămânii”, mai transmite Instituția Prefectului.
De altfel, măsuri similare au fost deja luate, prin decizie a CJSU, în județul Argeș.