Rata anuală a inflației a scăzut în noiembrie

Rata anuală a inflației a scăzut în noiembrie
scris 11 dec 2018

Rata anuală a inflației, care măsoară evoluția prețurilor de consum în ultimul an, a scăzut în noiembrie la 3,43%, de la 4,25% în octombrie, în condițiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 4,24% față de aceeași lună a anului trecut, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS).

Consultantul de strategie al BNR, Adrian  Vasilescu, declara recent pentru Profit.ro că rata anuală a inflației poate reintra în ținta BNR de maximum 3,5% chiar din noiembrie, coborând de la 4,25 % în octombrie.

Urmărește-ne și pe Google News

În octombrie, rata anuală a inflației a scăzut la 4,25%, de la 5,03% în septembrie, scrie News.ro

În noiembrie, față de aceeași lună a anului trecut, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 2,86%, prețurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 4,24%, iar prețurile serviciilor au crescut cu 2,50%.

Spațiile comerciale din stațiile de metrou, scoase la licitație. Comercianții evacuați au dat în judecată Metrorex și firma sindicatului, care se luptă și între ele la tribunal CITEȘTE ȘI Spațiile comerciale din stațiile de metrou, scoase la licitație. Comercianții evacuați au dat în judecată Metrorex și firma sindicatului, care se luptă și între ele la tribunal

Față de decembrie 2017, printre cele mai mari creșteri de prețuri s-au înregistrat, în noiembrie, la cartofi (32,07%), serviciile poștale (21,54%) și alte legume și conserve de legume (17,29%).

Prețul combustibililor, care are un impact mai larg asupra celorlalte prețuri, a crescut, în octombrie față de decembrie, cu 7,18%.

În noiembrie, Banca Națională a României (BNR) a menținut la 3,5% prognoza de inflație pentru finalul acestui an, dar a estimat un nivel de 2,9%, în creștere de la 2,7%, pentru decembrie 2019, în contextul în care condițiile de pe piața muncii rămân tensionate.

viewscnt
Afla mai multe despre
inflatie
ins