România se află pe locul al șaptelea în clasamentul european privind restricțiile în domeniul tutunului, înaintea unor țări ca Danemarca, Grecia, Elveția sau Lituania, potrivit raportului ”Scala politicilor de control al consumului de tutun”, efectuat de Association of European Cancer Leagues (ECL).
Cele mai puține restricții se înregistrează în Austria, Germania și Luxemburg, iar cele mai multe în state în care s-a dezvoltat deja piața produselor cu potențial de risc redus ca alternativă la fumat, precum Marea Britanie și Franța (țigarete electronice) și Norvegia, Suedia și Finlanda (produse cu nicotină pentru uz oral), potrivit raportului, scrie News.ro.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
”România este totodată și cea mai restrictivă țară în domeniul politicilor de control al tutunului din Europa Centrală și de Est, depășind cu mult Cehia (locul 31), Bulgaria (locul 20), Polonia (locul 15), sau Ungaria (locul 9). Raportul citat analizează legislația din 35 de țări europene, ținând cont de recomandările Organizației Mondiale a Sănătății”, se arată în comunicat.
Printre indicatori în stabilirea clasamentului au fost interzicerea fumatului în spații publice închise, gradul de respectare a legislației anti-fumat și interzicerea oricărei forme de publicitate și promovare a produselor din tutun. De asemenea, România este printre puținele state europene în care fumatul în spații publice închise este complet interzis, conform European Network for Smoking Prevention (ENSP).
Reprezentanți ai industriei tutunului au avertizat că industria legală a tutunului din România se află în momentul de față sub tirul contrabandiștilor și al activiștilor anti-tutun.
”Accizele au înregistrat o majorare record la finalul anului trecut, contrabanda crește abrupt, iar producătorii fac eforturi mari pentru a implementa, la 20 mai 2019, un sistem complex de trasabilitate, care va monitoriza țigaretele din interiorul UE, deși 90% din contrabandă provine din afara Uniunii. În condițiile în care suntem deja în topul statelor europene cu cele mai restrictive reglementări în domeniu, activiștii organizează în această săptămână o serie de evenimente anti-tutun, dintre care unul sub patronajul Președintelui României”, se arată în comunicat.
Marea Britanie, care ocupă primul loc în privința politicilor de control al tutunului, permite utilizarea țigaretelor electronice în spații publice închise, iar Public Health England (Departamentul de Sănătate Publică al Marii Britanii) încurajează persoanele care doresc să renunțe la fumat să le folosească pentru mai multe șanse de reușită.
Datele din țările în care țigaretele electronice sunt populare arată că incidența fumatului a continuat să scadă, dovadă că utilizarea lor nu renormalizează și nu încurajează fumatul.
”Un raport privind utilizarea acestora, realizat de cercetătorii de la King’s College London (la solicitarea Public Health England), arată că vapatul în mod regulat rămâne la un nivel scăzut în rândul tinerilor, iar de-a lungul ultimilor ani, folosirea regulată a țigaretelor electronice s-a plafonat în rândul adulților și rămâne în mare măsură limitată la fumători și foști fumători, adulții alegând să vapeze mai ales pentru a renunța la fumat”, se arată în comunicat.