Producătorul Cheerios intră pe piața hranei pentru animale de companie: cumpără Blue Buffalo Pet Products cu 8 miliarde dolari

Producătorul Cheerios intră pe piața hranei pentru animale de companie: cumpără Blue Buffalo Pet Products cu 8 miliarde dolari
scris 23 feb 2018

Producătorul cerealelor Cheerios, multinaționala americană General Mills, a ajuns la un acord pentru preluarea furnizorului de hrană naturală pentru animale de companie Blue Buffalo Pet Products în schimbul a aproximativ 8 miliarde de dolari.

Fondată în 2002, Blue Buffalo este lider pe segmentul comercializării cu ridicata de hrană naturală pentru animale de companie din SUA, cu vânzări de aproape 1,28 miliarde de dolari și un profit operațional de 319 milioane de dolari în 2017.

Urmărește-ne și pe Google News

General Mills, al cărei portofoliu include mărci precum Cheerios, Annie’s, Nature Valley și Old El Paso, va plăti 40 de dolari pentru fiecare acțiune Blue Buffalo, cu 17,2% peste prețul de la închiderea tranzacțiilor de joi.

Tranzacție: Takeaway.com a cumpărat BGmenu și platforma de comenzi online de mân­care Oliviera și vrea să devină nr 1 în România CITEȘTE ȘI Tranzacție: Takeaway.com a cumpărat BGmenu și platforma de comenzi online de mân­care Oliviera și vrea să devină nr 1 în România

General Mills intră astfel pe piața hranei pentru animale de companie, mutare care va ajuta multinaționala americană să își diversifice portofoliul și să concureze mai eficient cu rivalii din industria alimentară.

Tranzacția va fi finalizată în anul fiscal 2018.

Înființată în 1856 la Minneapolis, General Mills a raportat vânzări de 16,6 miliarde de dolari în anul fiscal 2017. Compania are 38.000 de angajați.

viewscnt
Afla mai multe despre
general mills
blue buffalo pet products
achizitie