Ministrul Mediului anunță ajutor de stat pentru industria de reciclare, o premieră în România

Ministrul Mediului anunță ajutor de stat pentru industria de reciclare, o premieră în România
scris 22 feb 2018

Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a afirmat că reciclarea în România se face într-un procent extrem de mic, 7%, și trebuie "dezvoltat", prin urmare va aloca din Fondul de Mediu o schemă de ajutor de stat pentru industria de reciclare, o premieră în România.

"Am decis să prindem bani în bugetul Fondului de Mediu pentru o schemă de ajutor de stat pentru industria de reciclare, o premieră pentru România", a afirmat ministrul de resort, subliniind că-și dorește ca acest lucru să fie extins, arată news.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

"Prin implementarea Planului Național de Gestionare a Deșeurilor și instrumentele economice pe care Guvernul le va adopta în perioada următoare, ne dorim o pondere extrem de mare pentru colectarea selectivă, benefică pentru generațiile viitoare, nu numai din punct de vedere economic, dar cu precădere din punct de vedere al sănătății populației, fiind un factor major de poluare. În același timp, prin banii de la Fondul de Mediu, vom lansa Programul Național de Conștientizare, Informare și Educare a Populației, în sensul de a-i învăța cum să colecteze selectiv, și avem deja protocol de colaborare cu Ministerul Educației și cu Ministerul Sănătății", a spus Gavrilescu.

FOTO Românul care vinde Pepsi de 23 de milioane de euro în țara vinului CITEȘTE ȘI FOTO Românul care vinde Pepsi de 23 de milioane de euro în țara vinului

România are o rată de reciclare a deșeurilor de aproximativ 7%, potrivit ministrului Mediului. "Noi, la școală, ne duceam cu sticle și borcane. Trebuie să le facem în continuare", a mărturisit Gavrilescu.

Hotărârea de Guvern privind Planul Național de Gestionare a Deșeurilor (PNGD) a fost aprobată în 20 decembrie 2017. 

viewscnt
Afla mai multe despre
reciclare
deseuri