Pierderea companiei a crescut de peste 14 ori, de la 4,6 milioane de lei la 66,8 milioane de lei.
Datoriile totalizau la finele trecut 94,02 milioane de lei, cu 25,6% mai puțin față de 2024.
Creanțele au urcat cu 62,1%, de la 17,37 milioane de lei la 28,15 milioane de lei.
Numărul mediu de salariați în cursul anului precedent a fost de 543, de la 664 în 2024.
În 2025, OH Holding Limited, reprezentată de antreprenorul Oleg Kalashnikov, fondatorul companiei Luxoptica, a intrat în acționariatul Tensa Art Design, administratorul Lensa, cel mai mare retailer local de optică.
Operațiunea, anunțată în premieră de Profit.ro, are ca obiectiv consolidarea companiei într-o perioadă de expansiune regională sustenabilă, menținând totodată identitatea brandului românesc.
Profit.ro a anunțat în iunie 2025 că ATM Ventures, vehicul de investiții în companii cu potențial de creștere accelerată, fondat în 2020 de Marius și Dan Ștefan, acționarii Grupului Autonom, a preluat o participație de 13,5% în Lensa.
Restul acțiunilor aparțin în continuare fondatorilor Daniel Crăciun și Florin Niță, cu câte 43,25%.
În 2023, Lensa a deschis 47 de magazine, un număr record, dintre care 42 pe teritoriul României, 4 în Chișinău, Republica Moldova și un magazin în Sofia, Bulgaria, devenind astfel primul brand de optică românesc care depășește granițele țării.
În 2024, în cel de-al 11-lea an de activitate, compania și-a îndreaptat atenția către consolidarea businessului pentru a asigura o creștere continuă și diversificarea portofoliului de produse și de servicii, asigurând clienților o experiență ce le depășește așteptările.
Lensa este un brand 100% românesc, fondat de antreprenorul Daniel Crăciun.
La peste 10 ani de la deschidere, Lensa este cea mai mare rețea de optică din România, având în portofoliu 88 de magazine în cele mai importante orașe din România, Republica Moldova și Bulgaria.

















