Un producător local din Brașov s-a prezentat la Expoziția Gastropan de la Brașov, organizată în weekend, cu o serie nouă de sortimente de înghețată,numeroase bazate pe băuturi alcoolice.
„Mi-a spus chiar astăzi un domn că el renunță la o bere pentru înghețată. L-am întrebat de ce trebuie să renunțe, când are gustul berii favorite sub formă de înghețată. În anii precedenți am făcut din pălincă de prune, am făcut din Tokay, un vin din Ungaria foarte dulce.

Dacă vă place un vin anume, de ce să nu puteți să-l gustați în formă de înghețată?”, a întrebat Sandor Baloga, directorul de producție al firmei brașovene, relatează Brașov.net.

Pentru că vorbim de o cantitate foarte mică de alcool, după ce mâncăm o asemenea înghețată putem urca liniștiți la volan, spune el.