Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au decis retragerea de la comercializare a peste 1,8 milioane de sticle de bere Ciuc care au rugină pe capac sau pe gât.
Reprezentanții ANPC au transmis că au desfășurat, în prima jumătate a lunii august, o amplă acțiune de control, în urma sesizărilor primite, referitoare la existența la comercializare a unor loturi de bere Ciuc cu capace ruginite sau cu gâtul sticlelor cu rugină, produse de operatorul economic SC Heineken România SA, arată news.ro.
Au fost verificate cele patru fabrici deținute în România de producător, la Miercurea Ciuc, Craiova, Constanța și Târgu Mureș, precum și distribuitorii acestuia.
”Cele 4 loturi identificate au fost loturile 152, 156, 173 și 177, însumând 1.854.180 sticle distribuite. Sticlele de bere cu rugină pe capac sau pe gâtul acestora, identificate de echipele de control, au fost retrase de la comercializare”, au transmis reprezentanții ANPC.
ANPC a amendat operatorul economic cu 65.000 de lei și a dispus retragerea de pe piață a produselor cu abateri (cele patru loturi) și a cerut să fie prezentată și dovada retragerii (a cantității retrase) și a distrugerii acesteia.
Până la data de 16 august 2024, au fost returnate de pe piață, către producător, 323.795 sticle cu rugină pe capac sau pe gâtul acestora.
„ANPC avertizează consumatorii ca, în cazul în care constată, la o sticlă de bere achiziționată, urme de rugină pe capacul sau gâtul sticlei, indiferent de marcă, să se adreseze comerciantului pentru a-i fi înlocuit produsul sau pentru a i se rambursa contravaloarea acestuia.
În cazul în care comerciantul refuză acest demers, consumatorul poate depune o reclamație la ANPC”, au mai precizat reprezentanții ANPC.