Retailerul irlandez Primark, care a deschis în decembrie primul magazin din România, operațiune anunțată din 2017 de Profit.ro ca fiind pregătită, și a suplimentat în vara anului trecut prezența pe piața locală cu un nou magazin, în AFI Cotroceni, a lansat acum un nou magazin, la Timișoara, în urma unei investiții de 10 milioane de euro.
Este cel de-al treilea magazin din România și primul magazin Primark din partea de vest a țării. Magazinul este situat în proiectul mixt Iulius Town Timișoara, cu aproximativ 3.200 de metri pătrați de spațiu retail.
Un nou magazin Primark va fi deschis anul viitor în Cluj-Napoca.
Săptămâna aceasta, Primark a anunțat angajamentul de a îngheța prețurile la sute de articole de îmbrăcăminte pentru copii.
Cum a fost anunțat anterior pentru acest an financiar, compania intenționa să deschidă alte 17 magazine, respectiv 7 în SUA, 3 în Franța, 3 în Spania, 2 în Italia și primul său magazin în Slovacia, deschis deja în luna mai și care a devenit a 16-a piață a Primark, în Bratislava. Primark a semnat și un contract de închiriere pentru primul său magazin din Ungaria, care va deveni a 17-a piață a companiei, la Budapesta.
Ultimele date relevă acum că, în ultimul său an financiar, Primark a deschis 27 de magazine în 8 țări (SUA, Polonia, România, Slovacia, Italia, Franța, Spania și Marea Britanie) și a intrat pe două noi piețe – România și Slovacia.
La nivel global, compania își propune să ajungă la 530 de magazine până în 2026 și are în prezent 436 de magazine în 16 piețe, România fiind a 15-a piață deschisă la nivel mondial.
Primark va intra pe cea de-a 17-a piață, cu deschiderea unui magazin în Budapesta, Ungaria, în 2024.
Primul magazin din România, în ParkLake Shopping Centre, București. a presupus o investiție de 10 milioane de euro.
CITEȘTE ȘI FOTO Lanțul de magazine Very Nice Retail intră pe piața româneascăLa deschidere au fost chemați atunci ambasadorul Irlandei în România și Horia Tomescu, viceprimar general al Municipiului București.
Șase luni mai târziu, retailerul a deschis un al doilea magazin în oraș, în centrul comercial AFI Cotroceni.
Pentru inaugurarea celor două magazine Primark din mall-urile Capitalei, ParkLake și AFI Cotroceni, Maciej Podwojski, director vânzări pentru Europa Centrală și de Est, spunea, într-o discuție cu Profit.ro, că „resursele investite sunt semnificative”.
„Avem planuri de creștere foarte ambițioase pentru Europa Centrală și de Est, iar următoarele inaugurări din România sunt cruciale pentru extinderea noastră în regiune. Suntem încântați de potențialul pieței românești și căutăm mereu oportunități noi de a dezvolta rețeaua Primark”, afirmă acesta.
CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Lanțul de simigerii Luca depășește borna afacerilor de 100 milioane euro. A ieșit în premieră în afara României„Magazinul din București este deservit de același depozit central din Republica Cehă care aprovizionează țări precum Polonia sau Germania”, precizează Maciej Podwojski.
Primul magazin Primark a fost inaugurat la Dublin în urmă cu mai bine de 50 de ani.