Grupul Square 7 continuă să își dezvolte portofoliul, prin creșterea numărului de parcuri de retail în România.
Planurile prevăd că Square 7 Properties va dezvolta peste 50.000 metri pătrați până la sfârșitul anului 2023.
Pentru anul 2022, Square 7 Properties, în colaborare cu partenerul său Mitiska REIM, va livra noi parcuri de retail, care urmează să fie deschise în Slatina, Tulcea și Giurgiu; acestea completează portofoliul existent, ajungând la un număr de 26 de parcuri de retail, în 25 de orașe, cu o suprafață totală închiriabilă de aproximativ 142.000 mp.
La Slatina are loc extinderea parcului de retail cu o nouă galerie comercială. Lucrările de construcție au început în luna octombrie 2021 pentru al doilea corp de clădire cu destinația retail, iar la suprafață existența se vor adaugă 6.640 mp, astfel că suprafață totală închiriabilă va fi de 8.646 mp.
La Tulcea are loc extinderea parcului de retail cu o nouă galerie comercială. Lucrările de construcție vor începe în cursul lunii martie 2022, iar la suprafață închiriabilă existența se vor adaugă 3.600 mp, rezultând o suprafață totală de 8.600 mp care vor fi inaugurati în ultimul trimestru al acestui an.
La Giurgiu lucrările de construcție vor începe în cursul lunii aprilie 2022, iar deschiderea este prevăzută pentru în ultimul trimestru al anului 2022.
Compania Square 7 Properties, deținută de omul de afaceri austriac Clemens Petschnikar, are o experiență de 15 ani pe piața românească, împreună cu investitorul belgian Mitiska REIM, administrează un portofoliu de 25 de parcuri comerciale. La ora actuală, compania gestionează un portofoliu de peste 130.000 mp suprafață închiriabilă.
Mitiska REIM este unul dintre cei mai activi investitori de proiecte de retail din România. Compania, cu sediul în Bruxelles, deține 26 de galerii comerciale la noi în țară, în București, Bistrița, Pașcani, Slobozia, Ploiești, Mediaș, Reșița, Buzău, Arad, Odorhei, Sighet, Câmpina, Caransebeș, Medgidia, Iași, Târgu Mureș, Tulcea, Slatina, Mioveni, Bacău, Drobeta și Brăila.
Până la ora actuală, Mitiska REIM are un portofoliu de 76 de proprietăți, cu peste 800.000 mp suprafață închiriabilă în 10 țări: Belgia, Olanda, Franța, Germania, Spania, Portugalia , România, Polonia, Cehia și Slovacia.