Cemacon și-a triplat profitul net în 2021

Cemacon și-a triplat profitul net în 2021
scris 1 mar 2022

Cemacon Zalău și-a majorat anul trecut cifra de afaceri brută cu 41,98%, la 190,90 milioane lei, de la 134,45  milioane lei, în 2020, iar în aceeași perioadă câștigul pretaxare EBITDA a urcat cu 87,20%, la 75,16 milioane lei, de la 40,15 milioane lei.

Producătorul de materiale de construcții Cemacon Zalău (CEON) a realizat în 2021 venituri din vânzări de 176,01 milioane lei, cu 40,57% mai mari decât cele de 125,21 milioane lei din exercițiul financiar precedent.

Urmărește-ne și pe Google News

Cemacon și-a triplat profitul net în 2021

Cheltuielile cu materiile prime au fost anul trecut de 29,84 milioane lei, în creștere cu 35,45% față de 22,03 milioane lei în intervalul corespondent al anului precedent, în timp cheltuielile cu personalul au avansat cu 1,99%, la 29,21 milioane lei, de la 28,64 milioane lei. „Creșterea cheltuielilor cu materiile prime este influențată atât de volumul suplimentar produs în 2021 comparativ cu anul 2020 cât și de creșterile de preț care au marcat semestrul 2 al anului”, menționează raportarea anuală preliminară.

Afaceri și profit în creștere pentru Raiko Transilvania CITEȘTE ȘI Afaceri și profit în creștere pentru Raiko Transilvania

Astfel, compania a obținut un profit operațional EBIT de 59,00 milioane lei, cu 122,47% mai mare decât cel de 26,52 milioane lei din 2020. În același timp, rezultatul net global s-a triplat la 72,45 milioane lei, de la 22,47 milioane lei. La 9 luni, câștigul net era de 42,63 milioane lei.

La data de 31 decembrie 2021, activele totale ale Cemacon se ridicau la 311,25 milioane lei, fiind cu 15,73% peste cele de 269,19 milioane lei de la sfârșitul anului trecut. În același răstimp, datoriile totale au fost amputate cu 8,99%, la 73,29 milioane lei, de la 80,53 milioane lei.

Cemacon este controlată în proporție de 94,49% de fondatorii Dedeman, frații Dragoș și Adrian Pavăl, prin Pavăl Holding și PIF Industrial, iar la ultimul preț de închidere de la Bursa de Valori București, de 0,6720 lei/acțiune, are o capitalizare de piață de 339,80 milioane lei (68,67 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
cemacon
bvb
bursa
dedeman