Peste 100.000 de firme funcționează fără niciun salariat declarat

Peste 100.000 de firme funcționează fără niciun salariat declarat
scris 20 oct 2015

Peste 100.000 de firme funcționează în România fără să aibă niciun salariat declarat, una dintre acestea, filiala din București a companiei de construcții Strabag Austria, realizând, anul trecut, un profit net de 17,3 milioane de lei. Sunt societăți care preferă să lucreze doar prin colaboratori, precum avocați și contabili, firme "de buzunar" folosite doar în tranzacții, companii care cesionează lucrări sau patroni care țin lucrătorii "la negru".

Datele Ministerului Finanțelor indică pentru anul trecut un total de 115.965 de firme care au realizat afaceri fără niciun angajat declarat, față de 116.620 firme în 2013.

Cele mai multe astfel de firme erau în comerț (37%), sectorul activităților profesionale și științifice (14%), construcții (8%), industria prelucrătoare (6%) și transport (5%), în principal din București.

“Este vorba în general de SRL-uri, de afaceri de apartament, care activează în domeniul comerțului alimentar, în HORECA, în domeniul vânzării de produse de strictă necesitate, îmbrăcăminte și încălțăminte, și magazine tip consignație”, spun analiștii de la KeysFin, care au analizat datele.

Urmărește-ne și pe Google News

Ei arată însă că cele peste 100.000 de firme fără angajați trebuie împărțite în trei clase distincte, și anume unele care funcționează ca “afaceri la purtător”, o serie de firme care lucrează prin colaboratori externi și altele care preferă să angajeze "la negru".

“Primele sunt firme așa-numite de buzunar, folosite de oamenii de afaceri pentru a derula diverse tranzacții. Apar doar în acte, însă nu desfășoară o activitate concretă, fiind construite doar pentru a furniza cadrul legal de tranzacții. Există un alt contingent de firme, în special din sectorul serviciilor, care preferă să angajeze colaboratori – de la constructori la avocați, contabili etc. Restul sunt firme ale căror patroni preferă să angajeze la negru decât să plătească taxe la stat. Acesta este motivul pentru care nu au niciun salariat declarat”, afirmă analiștii.

Peste 100.000 de firme funcționează fără niciun salariat declarat


Top-ul firmelor care, potrivit acestora, nu au declarat angajați este condus de firma de construcții Strabag AG Austria, sucursala București-România, care anul trecut a realizat afaceri de 240,6 milioane de lei și un profit net de 17,3 milioane lei.

Pe locurile următoare s-au clasat, în ordinea cifrei de afaceri, Amec Foster Weeler Italiana SRL Corsica – sucursala Ploiești-Romania, cu un business de 208,1 milioane de lei și un profit de 9,1 milioane de lei, producătorul de energie Verbund Trading Romania SRL, cu afaceri de 105,2 milioane de lei și profit de 2,1 milioane de lei, Constructions Industrielles de la Mediterranee - CNIM Paris – sucursala București – industria prelucrătoare, cu afaceri de 101 milioane de lei și pierderi de 386 miiioane de lei, firma de construcții Societa Italiana per condotte d'acqua spa Roma – sucursala Cluj, cu un business de 79,3 milioane de lei și un profit de 919 milioane de lei și firma specializată în comerț Vasluianul SRL, cu afaceri de 71,4 milioane de lei și un profit de 85,6 milioane de lei.

Peste 100.000 de firme funcționează fără niciun salariat declarat

“Cele mai multe firme prezente în acest top sunt companii contractoare din sectorul construcțiilor, care angajează diverse lucrări și pe care le cesionează către alte firme specializate în domeniile respective de activitate. Altfel spus, avem de-a face cu firme umbrelă, așa explicându-se și faptul că nu au declarat angajați”, afirmă analiștii.

Firmele fără angajați declarați au realizat anul trecut afaceri de 38,2 miliarde de lei, reprezentând 3,6% dintre totalul afacerilor din România, de 1.063 miliarde lei. Procentul acestora este în scădere cu 0,69% față de anul 2013, când business-ul firmelor fără angajați a fost de 43,9 miliarde de lei.

Analiștii remarcă faptul că boom-ul afacerilor acestor firme a fost înregistrat în timpul apogeului crizei economice, în 2012, când reprezentau 5,25% din cifra de afaceri la nivel național.

Peste 100.000 de firme funcționează fără niciun salariat declarat

Peste 100.000 de firme funcționează fără niciun salariat declarat
viewscnt
Afla mai multe despre
firme
angajati