PERSPECTIVE 2017: Consultanții imobiliari estimează un an 2017 cu tranzacții surpriză pe piața de birouri și pe cea de retail

PERSPECTIVE 2017: Consultanții imobiliari estimează un an 2017 cu tranzacții surpriză pe piața de birouri și pe cea de retail
scris 25 dec 2016

România poate fi privită în continuare ca o poveste de succes pe segmentul imobiliar, anul 2017 urmând să aducă volume interesante și suprize plăcute în ceea ce privește investitorii activi, cu focus pe birouri si retail, fiind așteptate însă și nume noi pe piața locală, potrivit consultanților imobiliari.

”Sunt multe tranzacții în diverse stadii de negociere. Ne așteptăm la niște tranzacții interesante în zona de birouri.  În 2017 așteptăm să vedem într-adevar nume noi de investitori, cu condiția ca produsele oferite spre vânzare în mod deschis în piață să fie dintre cele mai bune, care atrag nume mari și importante. Sunt câteva astfel de produse care au potențialul de a ne aduce surprize plăcute”, a declarat pentru Profit.ro Silviana Badea, national director, head of capital markets la compania de consultanță imobiliară JLL.

Urmărește-ne și pe Google News

La rândul său, Sînziana Pardhan, associate director în cadrul departamentului de investiții al Colliers International, spune că sunt tranzacții în piață pe toate segmentele (birouri, industrial și retail) în stadii avansate de negociere sau due diligence, începute în 2016, dar a căror închidere s-a mutat pentru prima parte a acestui an.

”Nu este un fenomen aparte – complexitatea tranzacțiilor mari duce de multe ori la prelungirea procesului de due diligence și a negocierilor pe termenii contractuali”, a explicat Sînziana Pardhan.

Și reprezentanta Colliers se așteaptă la noi intrări pe zona de investiții în 2017, având în vedere interesul în creștere manifestat de investitorii străini.

”România poate fi privită în continuare ca o poveste de succes, în special dacă luăm în calcul creșterea economică din ultimii doi ani, dar și lupta anticoruptie susținută și reformele la nivelul sistemului public, în special pentru creșterea transparenței. Prin urmare, având în vedere și contextul regional, România oferă în prezent un raport randament/ risc foarte atractiv, lucru care atrage din ce în ce mai multi investitori noi catre sectorul imobiliar”, a arătat Sînziana Pardhan.

România este cea mai atractivă piață din ECE pentru investițiile în spații de birouri CITEȘTE ȘI România este cea mai atractivă piață din ECE pentru investițiile în spații de birouri

Una dintre cele mai așteptate tranzacții de pe piața de birouri este AFI 1,2,3,4 & 5, pentru care a fost semnată deja o scrisoare de intenție. Valoarea celor cinci clădiri este evaluată la 625,4 milioane șekeli (154 milioane euro).

Anul 2016 a fost un an mult mai bun decât 2015 din punctul de vedere al volumelor și investitorilor noi care au achiziționat proiecte imobiliare în România, dar și al sentimentului general, potrivit Silvianei Badea. Astfel, volumul investițional total din 2016 este estimat la circa 930 milioane de euro, cu o treime mai mare decât cel înregistrat în 2015.

Cele mai multe tranzacții au implicat clădiri de birouri, cu aproximativ 46% (431 milioane euro) din volumul total, urmate de parcurile industriale/logistice cu 28% (257 milioane euro) și proprietățile de retail cu 26% (239 milioane euro).

Cea mai mare tranzacție din 2016 a fost preluarea dezvoltatorului de spatii logistice P3, prezent și în România, de la fondul suveran al Singapore GIC. La nivel global, tranzacția s-a situat la 2,4 miliarde euro, dar pentru România este confidențială. P3 deține cel mai mare parc logistic din țară, P3 Bucharest, care cuprinde în prezent 11 depozite cu o suprafată totală de 305.000 de metri pătrați.

Locul doi este ocupat de tranzacția prin care cel mai mare grup imobiliar listat pe bursa din Africa de Sud, Growthpoint Properties, a preluat controlul companiei Globalworth, cel mai mare proprietar de birouri din România.

A treia tranzacție este preluarea centrului comercial Shopping City Sibiu de către compania de investiții Nepi.

Potrivit Silvianei Badea, cele mai importante nume noi de investitori care au intrat pe piata locală în 2016 sunt grupul ceh PPF, care a achiziționat proiectul de birouri Metropolis Center din București, Growthpoint, fondul de investitii sud-african, care a cumparat 27% din portofoliul Globalworth, GIC, fondul suveran de investitii din Singapore, care a devenit proprietarul P3, dar și Logicor, care a achizitionat portofoliul industrial al Immofinanz.

viewscnt
Afla mai multe despre
imobiliare
tranzacții
perspective