O piață imobiliară nebună. Un salvamontist, nevoit să trăiască într-o parcare

O piață imobiliară nebună. Un salvamontist, nevoit să trăiască într-o parcare
scris 12 mai 2018

Prețurile locuințelor din localitatea montană canadiană Whistler s-au dublat în ultimii 5 ani și le-au depășit pe cele din Vancouver, piața cea mai piperată din țară pentru mai multe decenii. O casă unifamilială costă 1,67 milioane dolari canadieni (1,30 milioane dolari americani).

În localitatea Whistler, destinație preferată pentru canadienii amatori de schi de pe coasta Pacifică, prețurile în piața rezidențială au explodat în ultimii ani. Încă din luna octombrie a anului trecut, pragul psihologic de 1 milion de dolari canadieni (aproximativ 777.000 de dolari americani) pentru o casă în oraș a fost depășit, fiind unul chiar mai ridicat decât cel de 835.000 dolari canadieni (649.000 dolari americani) din Vancouver.

Urmărește-ne și pe Google News

Un reportaj Bloomberg îl are ca protagonist pe Phil Bonham, salvamontist pe schiuri în vârstă de 31 de ani care a fost aruncat în afara pieței de prețurile licitate în mica localitate de munte. „Vancover nu mai este cea mai nebună piață a proprietăților din Canada”, titrează agenția de știri.

Dar cât de nebună e piața? Suficient de nebună încât, cu salariul său de 2.800 dolari canadieni (2.180 dolari americani), tânărul să nu-și pemită nici măcar plata unei chirii. Bonham și-a transformat în locuință o dubă Dodge cu an de fabricație 1984. Trai greu într-o localitate unde temperaturile cad la -25 de grade Celsius, chiar dacă omul nostru și-a izolat geamurile dubiței cu spumă poliuretanică. În timpul iernii chiar nu are nevoie de frigider, doar că are grijă ca fructele și legumele să le mănânce înainte să înghețe cu totul.

Este stilul său de viață de 4 ani. „Mă așteptam să fac asta numai pentru un sezon”, zice el candid în veritabilul „cartier rezidențial” improvizat, unde mai sunt 7 mașini reconfigurate pentru a servi ca locuințe permanente. „Fără să iau un al 2-lea job sau o prietenă, nu este chip să-mi permit o cameră de unul singur. Și încă am un salariu decent prin comparație cu multe dintre alte slujbe din Whistler”, spune salvamontistul.

Vancouver, Canada: Casele sunt atât de scumpe încât nici sportivilor de top nu le vine să cumpere. Tranzacțiile s-au prăbușit cu 40% CITEȘTE ȘI Vancouver, Canada: Casele sunt atât de scumpe încât nici sportivilor de top nu le vine să cumpere. Tranzacțiile s-au prăbușit cu 40%

În ultimii 5 ani, prețurile rezidențiale din orașul montan au urcat cu 110,2%, într-un ritm mai accelerat decât în Vancouver (81,1%) și Toronto (63,7%), alte 2 piețe imobiliare marcate de creșteri explozive ale cotațiilor.

Cel mai important angajator din Whistler, companie care operează facilități turistice, recunoaște că de departe problema rezidențială este cea mai importantă pe care o resimte comunitatea. „Oamenii ne spun că cea mai mare problemă pe care o avem este cazarea. Dacă angajații tăi nu găsesc unde să stea, nici nu mai contează cu cât îi plătești”, spune acesta. Una din 3 firme nu a putut să-și găsească angajați noi anul trecut.

1.200 de dolari americani pe lună pentru o cameră cu pat dublu împărțit de 2 femei

La o populație permanentă de 12.000 de locuitori, sunt peste 1.300 de solicitări pentru închirieri la prețuri sub cele de piață pentru un stoc deținut de autoritățile locale. Conform acestora, nu mai puțin de 75% din angajații din oraș au dificultăți în a-și asigura traiul de la o zi la alta având în vedere costurile induse din zona rezdențială.

Whistler a câștigat mult în popularitate în ultimii ani, făcând tranziția de la o veritabilă Mecca a schiului la o destinație pentru toate cele 4 anotimpuri, captând interesul jucătorilor de golf, al cățărătorilor și cicliștilor montani. Este o presiune constantă din partea turiștilor, care afectează astfel și costul locuirii. Case care altă dată erau închiriate către localnici au fost transformate în case de vacanță luxoase, puse la dispoziția turiștilor.

Acesta este contextul în care o casă unifamilială a ajuns să coste 1,67 milioane dolari canadieni (1,30 milioane dolari americani), cu 4% mai mult decât în Vancouver. Chiriile au fost, de asemenea, aruncate în aer. Spre exemplu, 2 femei au închiriat împreună o cameră într-o casă împărțită la comun, pentru care fiecare plătește 780 dolari canadieni (606 dolari americani). Cele 2 colocatare împart un pat dublu.

580 de dolari americani pe cameră, dacă vrei să vii de Revelion

Nu este nici pe departe un caz singular. Pentru mulți chiriași, costurile de adăpost depășesc 50% din veniturile lor. Au competiția turiștilor. Spre exemplu, Whisler a fost cel mai scump loc din Canada unde să îți petreci Revelionul. Prețul unei camere duble s-a ridicat la 745 dolari canadieni (579 dolari americani), comparativ cu 414 dolari canadieni (322 dolari americani), în Quebec, al 2-lea cel mai scump oraș din Canada la acest capitol.

Un antreprenor din industria hotelieră a plătit 2 milioane dolari canadieni (1,55 milioane dolari) pe o reședință cu 8 camere unde îi va caza pe managerul hotelului și o mână de angajați. Afacerea merge, dar la prețurile actuale nu se mai gândește să mai cumpere noi proprietăți. „Nu mi-aș aduce nici pe cel mai mare dușman al meu aici”, zice acesta.

O doctoriță de familie și-a închis cabinetul din Whistler în septembrie. Spune că cea mai mare parte a pacienților săi a plecat din localitatea montană, pentru că pur și simplu nu-și mai permiteau să țină pasul cu costurile în creștere. „Câștigăm în dolari canadieni, dar aici vin oameni care nu sunt legați la economia locală. Nu putem concura cu ei”, a conchis medicul.

viewscnt
Afla mai multe despre
canada
vancouver
balon imobiliar
case
locuinte