NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar, dezvoltator și administrator de centre comerciale din Europa Centrală și de Est, anunță un buget semnificativ dedicat proiectelor aflate în faza de dezvoltare sau modernizare pe termen mediu.
Astfel, compania va aloca peste 650 de milioane de euro lucrărilor de construcție și reamenajare, acesta reprezentând cel mai mare program de investiții în retailul comercial din Europa Centrală și de Est.
“În prezent, NEPI Rockcastle își adaptează cu atenție portofoliul de proiecte aflate în dezvoltare, pentru a răspunde cererii mari de spații comerciale, pe care am observat-o în Europa Centrală și de Est, atât din partea retailerilor internaționali și locali, cât și dinspre alte sectoare, precum divertismentul sau HoReCa.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Am remarcat această tendință și în cursul ediției de anul acesta a MIPIM, cel mai mare eveniment global de real-estate, unde am avut oportunitatea să discut cu numeroși jucători importanți din industrie, potențiali parteneri sau investitori ai NEPI Rockcastle în parcursul nostru de creștere a portofoliului.
Consider că extinderea noastră în regiunea Europei Centrale și de Est este o necesitate, pentru că aici există un potențial remarcabil: spre deosebire de Europa de Vest, suprafața de spații comerciale este în continuare prea mică în raport cu cererea, iar economiile din regiune sunt într-un proces puternic de creștere. Tocmai de aceea ne-am calibrat strategia de dezvoltare, începând cu achizițiile de proprietăți pe care le-am făcut la finalul lui 2022 și continuând cu dezvoltările și proiectele majore derulate în 2023, precum și adaptarea programului nostru de investiții. Ne așteptăm ca actualul portofoliu de proiecte aflate în dezvoltare să aducă profit din 2027”, a declarat Rüdiger Dany, CEO al NEPI Rockcastle.
NEPI Rockcastle are un portofoliu de 168.800 mp de proiecte în construcție sau modernizare, deja demarate sau în plan pentru 2024, în România, Polonia, Bulgaria și Ungaria.
Cele mai importante sunt:
• Extinderea Promenada Mall, București, România - proiect mixed-use în valoare de aproximativ 282 milioane de euro, cu o suprafață de 55.400 mp, a cărui finalizare este planificată la sfârșitul anului 2026. Proiectul este amplu și presupune excavarea celui mai adânc subsol de clădire din Europa Centrală și de Est, de 26 de metri, unde va fi construită o parcare de 2.400 de locuri, amplasată pe șase niveluri.
• Dezvoltarea Galați Retail Park, România – proiectul va avea 33.200 mp, iar investiția se va ridica la 48 milioane de euro.
• Dezvoltarea Promenada Plovdiv, Bulgaria – noul centru comercial va ocupa o suprafață de 60.500 mp, va genera aproximativ 1.500 de locuri de muncă, iar investiția se ridică la 173 milioane de euro. Proiectul se află în curs de autorizație, iar inaugurarea sa este planificată pentru 2026. Promenada Plovdiv va fi a treia investiție a companiei în Bulgaria, alături de Serdika Center și Paradise Center din Sofia. Prin deschiderea viitorului centru comercial, Bulgaria va deveni a treia cea mai mare piață din portofoliul NEPI Rockcastle, după suprafața închiriabilă brută (GLA) și valoarea activelor, în urma României și a Poloniei și înaintea Ungariei.
• Modernizarea Bonarka City Center Mall, Cracovia, Polonia – proiect în valoare de 79 milioane de euro, care include o reproiectare arhitecturală de natură să adauge 4.700 mp la suprafață inițială de 76.300 mp.
• Modernizarea Arena Mall, Budapesta, Ungaria – un proiect îm valoare de 31 milioane de euro, cu o durată de cinci ani.
• Alte proiecte: extinderea Ploiești Shopping City, România – proiectul presupune adăugarea a 7.400 mp; extinderea Galeria Wolomin cu 2.800 mp și Pogoria Shopping Centre, în Dabrowa Gornicza, cu 4.800 mp, ambele în Polonia. Investițiile se ridică la o valoare totală de 39 milioane de euro.
De asemenea, NEPI Rockcastle intenționează să extindă proiectul său pilot de succes, care a presupus instalarea de panouri fotovoltaice substanțial în tot portofoliu de proprietăți din România, în 2022 și 2023. Astfel, în prezent, aceste instalații produc 25% din necesarul total de energie al portofoliului din România. Instalarea panourilor fotovoltaice s-a dovedit a fi un proiect care nu doar că se aliniază strategiei de sustenabilitate a grupului, ci are si un impact pozitiv din punct de vedere operațional.
NEPI Rockcastle este cel mai mare proprietar, dezvoltator și administrator de centre comerciale din Europa Centrală și de Est (ECE). Portofoliul companiei, în valoare de 6,8 miliarde de euro, cuprinde 2,2 milioane de metri pătrați în nouă țări din Europa Centrală și de Est.
Compania este lider de piață în România și Polonia (cele mai mari două piețe ale NEPI Rockcastle), Bulgaria, Ungaria și Slovacia și deține centre comerciale în Croația, Republica Cehă, Lituania și Serbia. Creșterea NEPI Rockcastle este impulsionată printr-un program de dezvoltare în valoare de 650 de milioane de euro, însoțit de achiziții cu obiectiv de creștere, compania finalizând în 2022 achiziția a două active importante, Forum Gdansk Shopping Centre (Gdansk) și Copernicus Shopping Centre (Torun), ambele în Polonia.
Recent, NEPI Rockcastle și-a vândut depozitul din Otopeni unei firme controlate de reprezentanții rețelei de magazine de pe piața locală a lanțului turc Süvari.
NEPI Rockcastle a anunțat în luna februarie că o serie de entități ale grupului din România au fost supuse recent inspecțiilor fiscale declanșate de statul român, iar pentru trei entități au fost finalizate aceste inspecții, rezultând obligații fiscale suplimentare impuse în valoare totală de 2,5 milioane euro.