Impact Developer & Contractor trece pe pierdere. Vânzările de locuințe scad, în condițiile în care accesul în cartierul Greenfield Băneasa este frânat de activiști ecologiști

Impact Developer & Contractor trece pe pierdere. Vânzările de locuințe scad, în condițiile în care accesul în cartierul Greenfield Băneasa este frânat de activiști ecologiști
scris 15 mai 2018

Compania Impact Developer & Contractor și-a diminuat vânzările în primul trimestru și a trecut pe pierdere, cu un rezultat negativ de peste 350.000 de lei. Firma controlată de omul de afaceri Gheorghe Iaciu raportase un profit net anual de 55 milioane lei doar din reevaluarea proprietăților.

Este „boom” rezidențial, dar în bilanțurile companiei Impact Developer & Contractor (IMP) nu se simte asta. Dși este dinamică, lansând noi proiecte și accesând finanțări, societatea vinde mai greu. Din vorbă în vorbă, oamenii află că nu este rost să cumpere locuințe în ansamblul rezidențial Greenfield din Băneasa, atât timp cât nu este rezolvată problema accesului.

Urmărește-ne și pe Google News

O a 2-a șosea de acces în cartier a fost închisă în urma acțiunilor unei organizații ecologiste. Deciziile de achiziții par a fi amânate implicit până la rezolvarea problemei la care compania lucrează împreună cu Primăria Municipiului București și Primăria Sectorului 1. Un blocaj de trafic face un adevărat calvar ieșirea oamenilor din cartier, în contextul refuzului proprietarului unui teren de a permite construcția un nou drum prin pădure, așa cum se vede pe planșa atașată.

Impact Developer & Contractor trece pe pierdere. Vânzările de locuințe scad, în condițiile în care accesul în cartierul Greenfield Băneasa este frânat de activiști ecologiști

Acesta este contextul în care livrările de locuințe ale Impact păstrează o dinamică negativă pe care compania o consemnează în bilanțuri încă de anul trecut. În primele 3 luni din 2018, de asemenea, veniturile din vânzări de stocuri de proprietăți rezidențiale a suferit un recul de 16,21%, la 15,66 milioane lei, de la 18,69 milioane lei.

În ansamblu, veniturile operaționale trimestriale s-au contractat cu 15,86%, la 17,08 milioane lei, față de cele de 20,30 milioane lei realizate la T1 2017. În același interval de raportare, cheltuielile operaționale au coborât cu 15,22%, la 15,03 milioane lei, de la 17,73 milioane lei.

EXCLUSIV Copos are primul chiriaș pentru turnul de birouri de peste 100 de metri. PWC a semnat contractul de închiriere și va ocupa un sfert din proiect, mutându-se din actualul sediu CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Copos are primul chiriaș pentru turnul de birouri de peste 100 de metri. PWC a semnat contractul de închiriere și va ocupa un sfert din proiect, mutându-se din actualul sediu

Astfel, rezultatul operațional de 2,05 milioane lei este cu 19,92% mai mic decât cel de 2,56 milioane lei consemnat în primul trimestru al anului trecut. Acesta a fost însă „mâncat” de cheltuielile cu deprecierea și amortizarea, precum și de costurile financiare nete de 1,61 milioane lei, astfel încât la nivel net Impact a înregistrat o pierdere de aproximativ 351.000 de lei, față de profitul net de 1,76 milioane lei raportat în exercițiul financiar similar din 2017.

Privire în viitor

La începutul acestui an, Impact Developer & Contractor și-a schimbat șeful executiv, polonezul Bartosz Puzdrowski fiind înlocuit de Bogdan Oșlobeanu, fost angajat la Ernst&Young și KazMunayGas. Dinamica vânzărilor este greu de strunit și impactul se resimte și asupra profitabilității. Compania a reușit să raporteze un profit anual net mai consistent, de 55,00 milioane lei, anul trecut doar în contextul unei ajustări bilanțiere favorabile de 53 milioane lei a stocului de proprietăți deținut.

Pentru extindere, Impact a plasat anul trecut instrumente obligatare denominate în moneda unică europeană în valoare de 24,52 milioane euro, listate la BVB, accesând și un credit de 32,73 milioane lei de la Piraeus Bank. Compania își leagă speranțele în noul ciclu de lansarea proiectului a extinderii cartierului Greenfield de la Băneasa și lansarea proiectului Luxuria Domenii Residence, din apropiere de Romexpo, investiție estimată la 68 milioane euro.

Impact Developer & Contractor trece pe pierdere. Vânzările de locuințe scad, în condițiile în care accesul în cartierul Greenfield Băneasa este frânat de activiști ecologiști

La 31 martie, activele totale ale Impact Developer & Contractor erau de 627,98 milioane lei, în coborâre cu 0,54% față de cele de 631,38 milioane lei la sfârșitul anului trecut. În același interval de raportare, datoriile totale s-au diminuat cu 1,53%, la 196,47 milioane lei, de la 199,53 milioane lei.

Impact, companie controlată de omul de afaceri Gheorghe Iaciu în proporție de 49,48%, este listată la cota Bursei de Valori București, iar prețul de închidere al sesiunii de ieri, de 0,9980 lei/acțiune, conferă acestei societăți o capitalizare de piață de 277,31 milioane lei (59,91 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
impact developer & contractor
bvb
bursa
gheorghe iaciu