Fabrica de sârmă Dan Steel Group Beclean, deținută de omul de afaceri sătmărean Vasile Dan și copiii săi, este în continuare scoasă la vânzare, în procedură de faliment, dar acum cu un preț de pornire de 25,9 milioane euro, după ce în urmă cu două luni, cum a anunțat atunci Profit.ro, a fost ofertată la 28,8 milioane de euro, activitatea sa fiind oprită de anul trecut.
Fabrica din Beclean, județul Bistrița-Năsăud, are un teren de peste 40 de hectare, din care 4,5 hectare în extravilan, și construcții cu o suprafață totală utilă de 75.460 de metri pătrați.
Proprietatea a fost scoasă inițial la un preț de 28,8 milioane euro, rezultat în urma evaluării, potrivit datelor CITR, care gestionează falimentul. Vânzarea fabricii face parte din planul creditorilor de a valorifica activele societății intrate în faliment în martie 2022, după doi ani de insolvență.
Fabrica este organizată în spații de producție separate pentru trefilare, zincarea sârmelor, confecționarea cuielor, plastifierea panourilor de gard și a confecțoonarii gabioanelor, precum și clădiri destinate depozitării produselor, activităților auxiliare și administrative.
În momentul declanșării falimentului, fabrica Dan Steel Group Beclean avea 254 de angajați și s-a propus disponibilizarea unui număr de 208 angajați.
Compania a intrat în faliment cu datorii de circa 175 milioane lei, echivalentul a aproximativ 35 de milioane de euro. Principalii creditori ai fabricii sunt instituțiile statului, băncile Unicredit, OTP și Garanti și furnizori precum Tinmar Energy și ArcelorMittal.
Dan Steel Group Beclean a început să înregistreze primele pierderi în anul 2018.
„Pe fondul pierderilor înregistrate în anul 2019 și a celor înregistrate în perioada pandemiei de COVID (unitatea a fost oprită în luna aprilie și mai) și a celor de repornire a activității după șomaj, unitatea a înregistrat restanțe la plata unor furnizori și obligații asumate, motiv pentru care i-a fost cerută insolvența. Cererea de deschidere a procedurii a fost făcută de Unicredit.
Ulterior la dosar au fost conexate și cererile creditorilor OTP și ArcelorMittal, iar în 2 iunie 2020 instanța a aprobat deschiderea procedurii insolvenței“, se arată într-unul dintre ultimele rapoarte financiare publicate la Bursa de Valori București, înainte ca societatea să fie retrasă de la tranzacționare și delistată.
Compania a încheiat anul 2021 cu o cifră de afaceri de 25,6 milioane euro și o pierdere netă de circa 1,6 milioane euro. Vârful de activitate al fabricii a fost atins în anul 2011, când lucreau circa 680 de angajați.
„Declinul cifrei de afaceri, care a înregistrat un trend descendent începând cu anul 2017, când înregistra o valoare de 188,08 milioane lei (41,1 milioane euro), aceasta ajungând în luna mai 2020 la 28,2 milioane lei (5,8 milioane euro). Practic, în perioada analizată, volumul de business al companiei a înregistrat o diminuare semnificativă, situându-se mult sub punctul de break-even.
Diminuarea volumului de business a condus implicit la reducerea lichidităților (a capitalului de lucru) precum și la creșterea semnificativă a gradului de îndatorare (în proporție de peste 50%), aceste împrejurări contribuind de asemenea la starea de insolvență a companiei.
Nu în ultimul rând, măsurile impuse în anul 2018 de Comisia Europeană asupra importurilor unor categorii de produse aparținând industriei siderurgice a obligat Dan Steel Group Beclean să își asigure materia primă din cadrul UE, în condiții contractuale mult mai oneroase pentru aceasta, și cu plata în avans, ceea ce a creat o presiune suplimentară asupra situației financiare a companiei“, a declarat, pentru Profit.ro, Mariana Boiciuc, senior partner CITR.
Ea mai spune că, în scopul de a ieși din impasul în care se afla, în cursul anului 2021, societatea Dan Steel a propus un plan de reorganizare, însă acesta nu a fost aprobat de creditori, ceea ce a atras după sine infirmarea planului de reorganizare, cu consecința deschiderii procedurii falimentului.
În prezent, consorțiul format din CITR Filiala Cluj SPRL și Prime Insolv Practice SPRL îndeplinește rolul de lichidator judiciar în procedura falimentului Dan Steel Group Beclean, principalul obiectiv al acestora fiind desfășurarea procedurii de lichidare a activului, în scopul de a achita creditorii într-o proporție cât mai mare.
Înființată în 1991, societatea Dan Steel Group Beclean a avut ca principal obiect de activitate producția de metale feroase, sub forme primare și de feroaliaje, destinate atât pieței interne, cât și celei externe (Ungaria, Polonia, Serbia, Cehia, Slovacia). Produsele fabricate de societate au fost destinate în special sectorului construcțiilor, dar și al agriculturii, ori a altor ramuri ale industriei, care realizau bunuri de larg consum.